„Câinii” au regăsit drumul spre stadion. Cifre record în ultimul deceniu
Cu Flavius Stoican pe bancă, suporterii lui Dinamo s-au reapropiat de echipă. Stadionul din „Ștefan cel Mare” (15.300 de locuri) a fost ocupat la mai multe meciuri de pe teren propriu până la jumătate din capacitate. Astfel, roș-albii au reușit să stabilească un record de audiență pentru ultimul deceniu, dar și să devină cea mai „populată” formație de acasă, din acest sezon.
Planul de reconstrucție inițiat de Ionuț Negoiță și Constantin Anghelache pare pe placul suporterilor. Dinamo a început să aibă și rezultate bune, mai ales pe final, când a adunat patru victorii și un egal.
„Câinii” au atins o audiență de 10.000 de oameni pe teren propriu, la egalitate cu media din sezonul trecut. Dar, „cifra” din acest campionat este mult mai relevantă, deoarece dinamoviștii au jucat foarte puține partide pe Arena Națională, un stadion mai atractiv decât cel din „Ștefan cel Mare”, în comparație cu anul trecut, când până la această dată a sezonului, strânseseră șapte meciuri pe cea mai mare arenă a Bucureștiului. În anul competițional 2013-2014, Dinamo a jucat de numai 3 ori pe Arena Națională.
Iată cifrele audienței de la meciurile lui Dinamo pe teren prorpiu din ultimul deceniu:
2013/14: 10.000
2012/13: 10.000
2011/12: 4.423
2010/11: 3.441
2009/10: 3.176
2008/09: 5.853
2007/08: 4.588
2006/07: 6.294
2005/06: 5.200
2004/05: 4.767
2003/04: 4.900