„Câinii” sunt pregătiți să revină la antrenamente: „Nimeni nu va intra în baza de la Săftica fără să fie testat” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Adrian Mihalcea (43 de ani), antrenorul echipei Dinamo, a fost invitatul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre situația din „Ștefan cel Mare”.

Fost secund al lui Cosmin Contra la echipa națională, Adrian Mihalcea a dezvăluit că Dinamo nu va duce lipsă de materiale sanitare și toți jucătorii și angajații vor fi testați pentru coronavirus.

Dinamoviștii vor fi testați pentru coronavirus

„S-a dat deja comandă de testele necesare. Nu vor fi probleme din acest punct de vedere. Nimeni nu va intra în baza de la Săftica fără să fie testat.

E greu să faci un antrenament cu masca pe figură. Noi cei din staff, da, dar jucătorii în niciun caz. E imposibil. Abia poți să respiri cu masca aia, nu ai cum să depui și un efort susținut”, a spus Adrian Mihalcea, la ProSport Live.

Adrian Mihalcea are încredere în jucători

În ceea ce privește pregătirea fizică, Adrian Mihalcea este încrezător că elevii săi vor reveni din izolare într-o formă bună.

„Sunt convins că fiecare a urmat cât a putut de bine programul impus de mine. Sunt sportivi. Simt eu nevoia să fac mișcare la 2-3 zile, da păi ei care sunt profesioniști. E normal să vină cu un deficit de pregătire, dar nicidecum să plecăm de la zero”, a mai spus Adrian Mihalcea.

Publicat: 11 05. 2020, 10:14
Actualizat: 11 05. 2020, 14:26