Calificare istorică, dar și recompensă pe măsură! S-a aflat prima pusă la bătaie pentru revelația din Cupa României. EXCLUSIV
Corvinul Hunedoara este în fața unui moment cu adevărat special, iar ProSport a aflat că jucătorii lui Florin Maxim vor împărți o sumă importantă în cazul în care trec mai departe.
Astfel, din informațiile noastre, 30.000 de euro vor încasa în total jucătorii Corvinului, în cazul în care produc mare surpriză și o elimină pe CFR Cluj. Aceasta ar putea să fie însă suplimentată la finalul partidei de marți seara.
Cele două echipe se vor întâlni de la ora 19:30, în fața a peste 12.000 de spectatori.
Corvinul, în fața unui meci istoric! Prima pusă la bătaie pentru o calificare cu CFR Cluj în Cupa României
Emulație extraordinară la Hunedoara înaintea marelui meci cu CFR Cluj! Fotbaliștii Corvinului au motive serioase să tragă pentru un rezultat remarcabil, mai ales că asistența va fi una foarte mare. Peste cea de la partida cu FCSB, care a avut loc în 2021, tot în Cupa României.
Toți banii încasați de la Federația Română de Fotbal se vor îndrepta către jucătorii lui Florin Maxim, în cazul în care Corvinul reușește o calificare de senzație în semifinalele Cupei României. Prin urmare, jucătorii formației din Hunedoara vor împărți în jur de 30.000 de euro, însă și sponsorii ar putea să contribuie cu alți bani, în cazul unui rezultat remarcabil.
În lotul Corvinului se află 18 jucători, însă doar 13 fotbaliști formează cu adevărat nucleul pe care se bazează Florin Maxim și în aventura din Liga 2.
Florin Maxim are ambiții mari cu CFR Cluj: „Ne-am propus să facem oamenii fericiți!”
Florin Maxim le-a cerut fanilor să fie alături de jucători pe tot parcursul partidei, mai ales că această calificare s-ar putea decide după prelungiri, sau chiar după loviturile de departajare.
Pentru Corvinul este meciul sezonului, în condițiile în care formația din Hunedoara va avea drept de promovare în Superliga abia din sezonul viitor.
„Ne-am propus, în vestiar, să facem oamenii de la stadion fericiți, dar vedem la finalul meciului ce vom obține. Ca implicare și dorință, eu cred că am fost echipa pozitivă până acum, mereu am încercat să jucăm fotbal, poate de cele mai multe ori ne-a ieșit, băieții merită felicitările, dar mai avem de parcurs.
Visul continuă, acest meci este un eveniment, iar la fotbal se poate întâmpla orice. E o echipă… am analizat-o… băieții, în astfel de meciuri, nu cred că mai trebuie motivați. Important e să fim lucizi, să atragem energie, publicul va fi în număr mare în tribune. Fanii vin să ne vadă, iar acea energie trebuie transformată în ceva pozitiv, iar ei să fie alături de noi tot meciul”, a spus Florin Maxim, într-o conferință de presă.