„Campionatul îl va lua FCSB!” Care este atuul formației lui Gigi Becali în fața trupei lui Dan Petrescu
Adrian Porumboiu, fostul patron al formației FC Vaslui, crede că FCSB o să câștige titlul în sezonul 2021 – 2022.
CFR Cluj s-a încurcat de Universitatea Craiova în etapa 24 din Liga 1, scor 1-1, iar FCSB o poate ajunge din urmă pe campioana din ultimele 4 sezoane.
După remiza înregistrată de CFR Cluj în etapa cu numărul 25, Adrian Porumboiu a vorbit despre lupta pentru titlu și a dezvăluit care este atuul formației lui Gigi Becali în fața trupei lui Dan Petrescu.
Care este atuul formației lui Gigi Becali în fața trupei lui Dan Petrescu
Adrian Porumboiu este de părere că FCSB va câștiga titlul în sezonul 2021 – 2022, toate acestea deoarece „are trei portari foarte buni”, în timp ce CFR Cluj întâmpină probleme pe acest post și o să încaseze multe goluri în play-off.
Adrian Porumboiu l-a desființat pe Cristi Bălgrădean, portarul lui CFR Cluj, și a explicat de ce nu are încredere în goalkeeperul trecut și pe la FCSB.
„În opinia mea, campionatul îl va lua FCSB, pentru că are trei portari foarte buni. Dincolo, n-au portar. Și, dacă n-au portar, o să ia și goluri multe. N-am absolut deloc încredere în Bălgrădean. Eu doar mi-am spus o părere. Și, când te uiți în urmă, vin argumente.
Vlad văd că și-a revenit, dar mai gafează el. Pe Straton îl știu, e foarte bun portar. Și mai e Târnovanu. De regulă, campionatul se câștigă cu un portar foarte bun, ceea ce nu e cazul CFR-ului”, a declarat Adrian Porumboiu, potrivit Fanatik.
CFR Cluj ocupă locul 1 în clasamentul Ligii 1 după 24 de etape jucate în sezonul 2021 – 2022, cu 60 de puncte. Trupa condusă de Dan Petrescu a bifat 19 victorii, trei remize și două înfrângeri și are un golaveraj de 37 goluri date și 13 primite.
CFR Cluj are trei etape fără victorie. Ardelenii au remizat cu Universitatea Craiova, FC Botoșani și FCSB, iar ultima victorie datează de pe data de 19 decembrie 2021, atunci când campioana a învins-o pe FC Argeș, scor 1-0.