Când se face loc pentru noul stadion Dinamo: „Primul buldozer va intra în luna martie a anului viitor”

Când se face loc pentru noul stadion Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei de rugby a lui Dinamo, Cristi Hîldan, a anunțat că lucrările noului stadion al roș-albilor vor începe în martie 2019, în prima fază urmând ca velodromul, în locul căruia va fi ridicată noua arenă, să fie delomat.

„Din ce știu eu, primul buldozer la velodrom va intra în luna martie a anului viitor! Mai sunt aproximativ patru luni de așteptare. Chiar zilele acestea ni s-a stricat instalația de încălzire în vestiar și am mers la conducerea Clubului Sportiv. Ni s-a transmis că nu se poate repara pentru că urmează să fie dărâmat. Norocul nostru e că luăm vacanță la începutul lui decembrie și, după aceea, am înțeles că ne vor da un nou spațiu unde să ne facem vestiar”, a spus Cristi Hîldan, fratele „Unicului Căpitan”, pentru doardinamo.ro.

Stadionul Dinamo nu va fi gata la timp pentru EURO 2020, program în care au rămas arenele Steaua, Rapid și Arcul de Triumf. Conform Companiei Naționale de Investiții, capacitatea stadionului din Ștefan cel Mare va fi de 18.000 de locuri.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×