ULTIMA ORĂ | Răzvan Burleanu a făcut marele anunț! Când și unde se va juca derby-ul CFR Cluj – FCSB din Supercupa României
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a anunțat, la finalul ședinței CEx, că Supercupa României se va juca pe data de 15 aprilie, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.
Pentru Supercupă se vor lupta campioana României și câștigătoarea Cupei din sezonul trecut, adică CFR Cluj și FCSB.
Supercupa României ar fi trebuit să se dispute la finalul anului trecut, însă, din cauza pandemiei, a fost amânată.
Supercupa României se va juca pe 15 aprilie
În urma ședinței CEx, președintele FRF a anunțat că Supercupa României se va disputa pe data de 15 aprilie, pe stadionul „Ilie Oană”. Meciul va avea loc imediat după încheierea sezonului regular.
„Meciul dintre campioana României și câștigătoarea Cupei României din sezonul trecut, CFR Cluj și respectiv FCSB se va disputa pe 15 aprilie, pe stadionul «Ilie Oană» din Ploiești”, a declarat Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă.
Înaintea Supercupei, FCSB va juca, în deplasare, contra celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Iar CFR Cluj va juca tot în deplasare, contra oltenilor de la Universitatea Craiova.
Justin Ștefan a dezvăluit cel mai mare secret al lui Răzvan Burleanu
Justin Ștefan, secretarul general al LPF (Liga Profesionistă de Fotbal), l-a desființat pe Răzvan Burleanu, în cadrul emisiunii ProSport Live.
Reacția lui Justin Ștefan vine după ce Răzvan Burleanu i-a atacat pe angajații de la Liga Profesionistă de fotbal în momentul în care a declarat că „palavragiii de la LPF vor să își asume acest proiect, al VAR”.
Acesta i-a cerut lui Răzvan Burleanu să explice cine a finanțat deplasarea pe care a făcut-o pentru a studia în perioada mandatului de la FRF
„Mie mi-ar plăcea, dar el vorbește numai la nivel superior, adică cu președintele Gino Iorgulescu. Ca atare, putem să avem o dezbatere cu domnul Vișan sau Bodescu. Chiar accept ca el să răspundă două minute și eu un minut, e suficient. Vreau să spun că domnul Burleanu trebuie să vină cu argumente, cu date, cu probe, pentru că este foarte ușor să arunci cu lucruri bombastice, mai ales când tu nu ești transparent.
Înseamnă că spui palavre și vorbești în gol. Am luat declarațiia domnului Burleanu și am văzut că declarațiile lui sunt vorbe goale. Vorbește despre existența unor suspiciuni fără să existe probe, Spune că cineva urmărește să tranzacționeze arbitraje, cineva urmărește să influențeze deciziile comisiilor jurisdictionale. Nu am văzut probele, le așteptăm, probabil în episodul următor. Domnul Burleanu s-a școlit la locul de muncă. Aș vrea să știu cine a plătit perioada în care el a fost la studii, cine a plătit diurnele, dacă nu îl deranjează o să spună data viitoare”, a spus Justin Ștefan, la ProSport Live.