Când va fi gata noul stadion din Arad. Anunțul a fost făcut: „Vom încheia o parte importantă din această lucrare”
Un nou stadion modern ar urma să-și facă apariția pe harta fotbalului românesc. Aradul se va bucura primăvara anului 2019 de o arenă de ultima generație, anunță Aradon. Lucrările ar urma să întârzie cu aproape un an față de termenul anunțat inițial, spune un reprezentant al firmei de construcții care se ocupă de reconstrucția arenei.
Următorul pas ar fi amenajarea gazonului, o operațiune de durată, astfel că suporterii arădeni vor avea de așteptat până o vor vedea pe UTA pe noul stadion din oraș: „Pe 21 noiembrie vom încheia o parte importantă din această lucrare de anvergură. Este vorba despre structura de beton, structura metalică a acoperișului, învelitoarea de tablă a acoperișului și compartimentele pentru grupurile sanitare situate la peluze și tribuna II. Lucrările efective care ne revin nouă, în baza contractului avut cu Primăria Arad, se vor finaliza în primăvara anului viitor”, a spus Gheorghe Maxinan, reprezentatul firmei Tehnodomus, conform aradon.
Noua arenă din Arad ar urma să coste șapte milioane de euro și va avea o capacitate de 12.584 de locuri, cu peste 5.000 de locuri mai mult decât vechiul stadion „Francisc von Neuman”.
Arena „Ion Oblemenco” din Craiova (30.983 de locuri) este ultima care a fost dată în folosință după renovare. Arena Națională (55.634 de locuri), Cluj Arena (30.596 de locuri) și stadionul „Ilie Oană”, Ploiești (15.500 de locuri) sunt celelalte stadioane moderne de care fotbalul românesc se bucură în acest moment.