Căpitan-surpriză pentru FCSB, la meciul cu Dinamo! Edi Iordănescu: „Toate deciziile îmi aparțin, iar grupul se va supune”
Căpitan-surpriză pentru FCSB, la meciul cu Dinamo. În lipsa lui Florin Tănase, antrenorul Edi Iordănescu trebuie să analizeze foarte bine opțiunile pe care le are și să ia o decizie importantă: cine poartă banderola?
Florin Tănase este accidentat și va lipsi o lună și jumătate de pe gazon. În acest condiții, va trebui identificat la nivelul lotului un alt jucător care poate să-i preia sarcinile lui „Tase”, cu aceeași determinare și devotament.
Urmează partida cu Dinamo, de duminică, 12 septembrie, ora 21, de pe Arena Națională, iar Edi Iordănescu trebuie să ia o decizie extrem de rapid.
Un nou căpitan la FCSB, la meciul cu Dinamo
Edi Iordănescu a recunoscut, astăzi, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Dinamo, că are în vedere câțiva jucători pentru această postură. Cu toate acestea, a lăsat de înțeles că lucrurile se pot schimba, de la meci la meci, în funcție de strategia sa.
„Cine va fi căpitan? Vedem. Sunt 2-3 jucători pe care îi am în vederi pentru postura aceasta. Când mă vedeți că numesc un jucător cu experiență, înseamnă că se „reclamă” treaba asta fiindcă are maturitatea necesară. Dar, probabil, că vor fi cazuri în care poate să apară și un jucător tânăr, căruia vrem să-i creăm personalitate, să-i dăm încredere. Vedem. În primul rând, să stabilizăm primul 11 și veți vedea cine va fi căpitan. Toate deciziile îmi aparțin. Grupul se va supune și să fiți siguri că nu aleg întâmplător, analizez foarte bine”, a recunoscut antrenorul celor de la FCSB.
În același timp, Edi a ținut să lămurească aspectul căpitanului de la FCSB. Acesta va rămâne, în continuare, Florin Tănase, atunci când se va întoarce pe gazon: „Când va reveni Tănase, va fi prima opțiune”.
Cei mai experimentați jucători din lotul celor de la FCSB, în acest moment, sunt: Paulo Vinicius (37 de ani), Claudiu Keșeru (34 de ani), Valentin Crețu (32 de ani), Constantin Budescu (32 de ani), Cătălin Straton (31 de ani) și Risto Radunovic (29 de ani).
Rămâne de văzut dacă Edi Iordănescu va apela la Keșeru și Budescu pentru meciul cu Dinamo. În caz contrar, favoriți par Paulo Vinicius și Risto Radunovic.