Capodopera de 75.000.000 de euro care se construiește la o oră și ceva distanță de București! Orașul are un stadion nou deja, dar acesta va fi de un lux suprem: „Va fi o bijuterie, acoperit complet”
Au apărut noi detalii despre capodopera de 75.000.000 de euro care se construiește în aceste zile la Târgoviște, adică la o oră și ceva distanță de București!
Orașul are un stadion nou deja, dar acesta va fi de un lux suprem, după cum anunță președintele echipei locale. Conform estimărilor, arena va fi inaugurată în 2025.
Capodopera de 75.000.000 de euro care se construiește la o oră și ceva distanță de București! Orașul are un stadion nou deja, dar acesta va fi de un lux suprem
Continuă să se construiască stadioane la nivelul României, iar Târgoviște, oraș din Dâmbovița aflat la doar o oră și ceva distanță de București, va beneficia în 2025 de două super arene.
Una este gata deja. E vorba despre stadionul „Eugen Popescu”, cu o capacitate de aproximativ 8.000 de locuri, care a fost inauguarat în 2023. Arena „Eugen Popescu” a intrat în renovări masive în anul 2019, iar investițiile totale pompate în reamenajarea ei s-au ridicat la suma de 15.000.000 de euro!
În 2025, orașul Târgoviște va mai avea un stadion, însă și mai modern decât „Eugen Popescu”. Este voba despre „Dâmbovița Arena”, ale cărei lucrări de construcție au început în 2023.
„Dâmbovița Arena” va avea o capacitate de 12.500 de locuri și va costa 75.000.000 de euro. Proiectul beneficiază de o mulțime de facilități, între care și un acoperiș complet acoperit:
„Acel proiect aparține Consiliului Local Dâmbovița, finalizat prin Compania Națională de Investiții și sper ca într-un an, un an și două luni să fie gata.
Va fi un stadion de 12.500 de locuri, complet acoperit, o bijuterie, iar târgoviștenii, dâmbovițenii, toți românii, echipele naționale vor găsi o casă bună și acolo, ca și aici, pe „Eugen Popescu”.
(n.r. – se va muta Chindia pe noua arenă din Târgoviște?) E bine să ai opțiuni, două sau mai multe, decât să nu ai niciuna cum a fost timp de patru ani (n.r. – în intervalul 2019 – 2023)”, a declarat Gabriel Boriga, președintele Chindiei Târgoviște, la Digi Sport.
Investițiile în infrastructură vin la pachet cu o sursă importantă de motivație pentru sportul din Târgoviște
În continuare, Gabriel Boriga a lăsat de înțeles că e de datoria sa să ducă echipa în Superliga României, având în vedere că acum beneficiază și de o infrastructură de invidiat la Târgoviște. În actuala stagiune, Chindia a ratat play-off-ul din Liga 2, după ce a încheiat sezonul regular pe locul 9, cu 28 de puncte.
„În primul rând, trebuie să ajungem în Superliga, să creăm un proiect solid și apoi, cu siguranță, vom găsi unde să jucăm sau ce stadion să alegem.
Suporterii au aștepătri foarte mari, anul acesta nu a fost să fie, dar la anul veți avea toți o surpriză plăcută legată de Chindia”, a adăugat președintele târgoviștenilor.
Câteva detalii despre „Dâmbovița Arena”
Revenind la „Dâmbovița Arena”, stadionul care ar urma să fie inaugurat în 2025, iată mai jos câteva detalii tehnice despre proiect:
- capacitate: 12.402 locuri
- teren de antrenament separat de suprafața de joc;
- pistă de atletism;
- peste 500 de locuri de parcare, dintre care 23 pentru persoanele cu dizabilități și 29 pentru motociclete;
- peste 100 de locuri pentru biciclete;
- două locuri de parcare în subsol pentru autocarele echipelor;
- spații pentru alimentație și comerț;
- săli de încălzire;
- sală de recuperare;
- vestiare jucători și arbitri;
- spațiu pentru control antidoping;
- 165 locuri mass-media, 105 pentru presă și 60 pentru comentatori;
- 75 de locuri pentru persoanele cu dizabilități și 75 de locuri pentru însoțitorii acestora.