Caracterizarea viitorului antrenor al FCSB-ului: „Ne citea 10 minute înainte de fiecare antrenament. Îmi era jenă cât poate să fie de analfabet”
Ionuț Luțu (43 de ani) a fost unul dintre cei mai talentați fotbaliști români, dar viciile l-au făcut să eșueze. Recent, Ion Pârvulescu, antrenorul care l-a descoperit, a vorbit despre prima întâlnire cu acesta și cum a ajuns la Slatina. Din precizările tehnicianului, Luțu a fost adus la fotbal de mama sa.
„L-am adus de la Valea Mare, e la 10 kilometri spre Pitești. Maică-sa a venit la mine și mi-a zi: „Știți, am un copil, toată lumea îi zice Geolgău!” Super talent. Vă dau cuvântul meu de onoare că a fost mult mai talentat decât Hagi. Însă situația familială a fost modestă, el modest ca intelect. Și m-am dus cu echipa să joc împotriva echipei lui și l-am văzut: copilul extraordinar de talentat, cumințel, subțirel, urâțel și pe lângă carte total. Părinții au avut inițiativa să ceară să îl aducem la o școală, că eu eram câine„, a declarat Ion Pârvulescu pentru Fanatik.
Descoperitorul celui numit la un moment dat „noul Hagi” avea probleme la școală.
„Ionuț Luțu m-a zăpăcit. L-am mutat aici cu școala, la Slatina, și îmi zic părinții să îi aduc o profesoară de română și una de matematică. Peste o săptămână vine profesoara de română și îmi spune că am pe unul care nu știe să citească. Doamnă, nu se poate, nu pot să cred! Ba da, domnule. Cine era? Luțu al meu! Pac, la antrenamente îi zic lui Luțu să îmi citească ziarul și începe: cîîî, bîîî, sîîî. Păi stai bă așa, că eu știu alfabetul! Ce e cu tine? Domnule profesor, noi avem română de la 8 la 9 și doamna face naveta și noi nu facem ora. Vă dau cuvântul de onoare că i-am cumpărat o carte de povești și 10 minute ne citea înainte de fiecare antrenament. Îmi era jenă cât poate să fie de analfabet. Nu se poate„, a încheiat Ion Pârvulescu.
Considerat mai talentat decât Gică Hagi, Ionuț Luțu a ajuns, după retragere, aghiotantul lui Gigi Becali.
Gigi Becali a declarat recent că Ionuț Luțu va fi viitorul antrenor al FCSB-ului, după ce va renunța la Nicolae Dică. ” Cât de curând o să-l vedeți, peste un an, pe Luțu antrenor. O să vedeți. Care Luțu nu o să mai plângă (n.r. referitor la nemulțumirile lui Dică). Când ia licența, da, că fac așa cum vreau eu. Păi nu e acolo și stafful de antrenament? Îi spun lui Ilie să-mi dea el preparatori„, spunea patronul FCSB în urmă cu câteva săptămâni pentru DigiSport.