Familia Caragea poate fi un etalon pentru sportul românesc! Toți cei patru membri ai familiei au cochetat cu sportul la cel mai înalt nivel și au avut performanțe excepționale! Mama Iuliana, tatăl Ștefan, fiica Claudia (19 ani) și fiul Adrian (17 ani) formează familia Caragea! Despărțiți prin Europa, cei doi soți în România, Claudia în Spania și Adrian în Italia, toți patru continuă să țină ștacheta ridicată. Ambii copii au fost născuți în Jaen, Spania.
Iuliana Caragea, fostă Râșcanu, e multiplă medaliată la competițiile naționale și internaționale de tenis de masă în anii 80-90, iar în prezent este antrenoare. Ștefan Caragea a fost fotbalist, un mijlocaș important pentru Gloria Buzău, echipă la care avea să debuteze în Liga 1 pe când avea doar 16 ani, însă a cochetat și cu loturile de juniori ale României.
Partea mai tânără a familiei Caragea este formată din alți doi campioni, care tocmai și-au trecut în cont săptămâna trecută câte un trofeu! Claudia Caragea a ieșit campioană U21 la tenis de masă în Spania, iar Adrian Caragea, care joacă pentru Sassuolo U18, a câștigat Viareggio Cup, după o finală cu Torino U18, scor 2-1.
ProSport a vorbit puțin cu Adrian Caragea și mai mult cu mama acestuia, Iulia! Femeia a prezentat chinurile prin care a trecut fiul ei după accidentarea care l-a ținut departe de teren mai bine de jumătate de an. Iulia Caragea recunoaște că e dezamăgită de faptul că Adrian n-a fost convocat la ultima acțiune a naționalei U18 a României, confirmând astfel articolul ProSport prezentat în urmă cu două săptămâni. Mama celor doi mici campioni a explicat și situația fiicei ei, Claudia, care a ales să concureze în Spania.
„Despre Viareggio pot spune că e cel mai prestigios și interesant turneu din Italia. E o onoare și o mândrie pentru mine să câștig primul trofeu aici în Italia. Vin după o perioadă destul de grea de 10 luni în care am stat în afara terenului din cauza accidentării. Acum sunt fericit că mi-am revenit și am putut să-mi ajut echipa să câștige Viareggio Cup prin golurile și prestațiile mele. Sper că acesta este doar începutul unui drum frumos și, cu siguranță, extrem de greu”, a spus Adrian Caragea pentru ProSport.
– Sărut mâna! Felicitări pentru Adrian, tocmai a câștigat Viareggio Cup cu Sassuolo! – Bună ziua și mulțumim frumos! A jucat foarte bine la acest turneu, păcat că în finală n-a putut da gol, dar cred că s-a acumulat oboseala pentru că n-a mai jucat 10 luni și n-a avut ritm de joc.
– Ce reprezintă acest turneu pentru Italia? – Din câte știu, e unul dintre cele mai importante turnee la nivel European, din câte spun italienii. Ei pun foarte mare accent pe acest turneu. M-am uitat în ziare, publicații, turneul a fost transmis de Rai Sport. Pentru ei e un turneu destul de important la nivel de juniori. De la acest turneu s-au lansat destul de mulți fotbaliști care joacă acum la nivel de Serie A.
– Probabil vin și foarte mulți impresari să urmărească copiii la acest turneu. – Da, îți dai seama. Acolo sunt printre cei mai importanți copii ai Italiei. Îmi pare rău că n-am putut și noi să ajungem.
– Adi a ajuns la Sassuolo de la Academia Hagi? – Da, a ajuns în Italia înainte să împlinească 16 ani. El nu avea contract la momentul acela, dar și copilul a vrut să încerce o experiență în străinătate. El n-a plecat de la Academia Hagi pentru că nu era nemulțumit, chiar a fost promovat pe merit. A plecat pentru că a vrut să încerce ceva în străinătate. Știm și noi diferența de nivel de acolo față de aici.
– Sunt șanse să-l vedem pe Adi la echipa mare a lui Sassuolo în viitorul apropiat sau îndepărtat? – Obiectivul de când a plecat de aici acesta a fost. De altfel a și declarat că și-ar dori să joace în unul din cele 4 mari campionate ale Europei. Să sperăm că va trece cât mai repede peste accidentarea pe care a avut-o și va începe din nou ascensiunea. Ei acum au grijă de el. Probabil consideră că trebuie să-l menajeze puțin și de aceea nici nu l-au urcat la Primavera. Nu pot să-l arunce dintr-o dată în focul U19, că e diferență. Noi sperăm! Din câte am înțeles cei de acolo au încredere în Adrian, îl așteaptă, acum nu știu cât!
– Adi a avut și o perioadă neagră, după ce s-a accidentat. Ce s-a întâmplat? – El s-a accidentat în luna februarie, la un meci cu Sampdoria. Practic, singur s-a accidentat, nu l-a lovit nimeni. A fost o acțiune în care el în loc să dea drumul la minge, era și puțin obosit pentru că acest meci a fost o restanță, s-a complicat, au venit doi adversari și l-au dezechilibrat puțin. A pus piciorul greșit și i-a fugit genunchiul. Vreau să spun că tocmai asta a fost tragedia, pentru că deja se acomodase cu Italia, era în ascensiune. Dăduse vreo 4 goluri. Asta a fost dezamăgirea, că în loc să crească a venit această accidentare.
– Cum e pentru un părinte să vadă că fiul lui se chinuie cu o accidentare la o vârstă atât de fragedă? – E greu, greu! E foarte greu! Dar fiind și noi din sport nu suntem chiar pe din afară. Am luat avionul și a treia zi eram în Italia. Am lăsat totul și ne-am dus, a fost un șoc și pentru el. Noi tot timpul l-am pregătit și i-am zis că e posibil oricând să vină o accidentare, că fotbalul e un sport dur. Dar a trecut până la urmă.
– El cum a depășit această perioadă? – Cu ajutorul nostru, în primul rând, cu ajutorul unei doamne psiholog, că și acum face cu dânsa, cu ajutorul impresarului Orlando, care a fost aproape de el în multe momente. Ce a fost foarte bine a fost că directorul sportiv de la Sassuolo chiar a avut grijă de el. L-a trimis la o clinică în Roma, la Mariani. Puteau să-i spună la altă clinică, dar au zis că-l trimit la Roma, la acel doctor cunoscut. Nu știu cât a costat tratamentul. Probabil n-a fost ieftin. După aceea a început recuperarea, pentru că și operația a decurs bine. Nu a fost o accidentare ca la Ianis Hagi sau ca la alți fotbaliști, el a avut doar ruptură de ligament încrucișat, nu a avut menisc sau colateralul. Nu a fost atât de grav, dar a fost de operat.
– Când a revenit pe teren a avut evoluții foarte bune încă din start. Remarc acest lucru pentru că, de obicei, după aceste accidentări jucătorilor le e teamă să mai bage piciorul așa cum o făceau înainte, el cum este? – Are puține temeri. De exemplu, la schimbările acelea de direcție, înainte le făcea mult mai des. Are o mică teamă, e normal. Dar psihologul îl ajută și pe această temă, pentru că altfel nu avea cum să-și revină atât de bine.
– Apropo de psiholog, cât de importantă e prezența acestuia în viața unui sportiv care a trecut printr-o asemenea accidentare? – E foarte important, dar nu numai în recuperarea jucătorilor. Cred că este important și pe parcursul carierei unui jucător să aibă consiliere. În ziua de astăzi nu mai e cum era pe vremea noastră, când antrenorul trebuia să facă și pe psihologul, și pe organizatorul. Poate și eu când eram sportivă aveam nevoie de un sfat din partea unui psiholog, dar nu erau pe vremea noastră. Nu cred că e o rușine dacă apelezi la un specialist sportiv. Nu poate decât să te ajute. E foarte greu să-ți revii dacă nu ești ajutat.
– De ce credeți că Adi, deși a avut evoluții bune după accidentare, n-a fost convocat la naționala U18? – După ce și-a revenit în octombrie, doar la acțiunea din Cipru a fost convocat. N-a fost convocat însă la a doua acțiune care s-a desfășurat în Italia. Nu știu de ce. Poate au considerat că nu este pregătit. Aș vrea să cred că acesta e motivul, să nu fie din alte considerente. Asta a fost. Faptul că nu l-a convocat în Italia, asta ne-a dat puțin înapoi. Tu îl convoci în Cipru și când ești în Italia nu-l iei. Poate așa au considerat antrenorii, așa a considerat domnul Mogoșanu.
– Ce reprezintă naționala pentru Adrian Caragea? – Reprezintă ceva foarte important. De când a fost convocat la U15, U16, U17, el mergea ca orice copil când reprezintă țara. E un lucru foarte important pentru ei să-și reprezinte țara. Niciodată n-a spus că nu vrea să meargă, deși a venit de multe ori dezamăgit de la lot. De comportamentul unora de acolo. De exemplu când a fost domnul Răzvan Rotaru la U15, efectiv omul acela știa să țină o echipă. El este acum la U21. Era el, era Sinescu, domnul Cojocaru. Anul acela a fost super. Știa să-i adune, să-i motiveze, chiar a fost un an foarte bun. Poate și tinerețea antrenorilor să fi reprezentat un plus.
– Am găsit în presa italiană că porecla lui Adi ar fi «Dudu». De la ce vine, pe mine prima dată m-a dus gândul la Dudu Georgescu? – (n.r. râde) E de când era el micuț. Sora lui nu putea să-i spună pe numele de Adrian și noi îi ziceam Aduțu, Duduțu, iar sora lui îi spunea Dudu. Și i-a rămas Dudu. Nu are legătură cu Dudu Georgescu, deși ne dorim să marcheze pe bandă rulantă ca celebrul Dudu Georgescu.
– Pentru că aveți o familie de campioni, haideți să vorbim un pic despre fiecare. Fiica dumneavoastră, Claudia, tocmai a câștigat titlul la tenis de masă U21 în Spania. – Da, ea este născută în Spania, dar n-are cetățenie. Am considerat că cetățenia trebuie să și-o ia fiecare când împlinește 18 ani. A terminat liceul și a vrut să se întoarcă în Spania pentru a continua tenisul de masă acolo, deși mi-aș fi dorit să rămână în România alături de mine la Constanța, dar i-am respectat decizia. Joacă tenis de masă și acum a câștigat campionatul național U21. Ea e în primul an de U21. A fost o surpriză. A zis de la început că ar dori să câștige acest turneu. Mă gândeam că va câștiga o medalie, dar adversara cu care a jucat în finală o bătuse pe Claudia în urmă cu 6 luni.
– Acum vine întrebarea inevitabilă: va concura Claudia pentru România sau se gândește să treacă în tabăra Spaniei? – Ea a concurat pentru România la juniori, nu atât de mult pe cât am fi vrut. Pe viitor nu știu dacă asta își dorește cu adevărat. Ea o să-și bage actele pentru a deveni cetățean spaniol, dar nu neapărat că vrea să nu mai fie româncă. Are niște avantaje ca cetățean spaniol pe linia tenisului de masă, n-ar mai evolua ca străină, ar fi spanioloaică. Așa e mai bine că poate juca alături de alte două străine care nu fac parte din comunitatea europeană. Eu sper ca pe viitor să se întoarcă în România. Dar faptul că mai poate juca măcar 10 ani la un nivel ridicat, cred că și asta o determină să-și ia cetățenia spaniolă. Ea vrea să joace în Liga 1 a tenisului de masă din Spania ca spanioloaică.
– Mergem acum la cealaltă campioană din această familie. Adică la dumneavoastră. – (n.r. râde) Antrenez la Constanța eu. Am plecat din Buzău în 2016, tot pentru copii. Fata era deja la Constanța, la Centrul Olimpic, și ne-am gândit că e bine și pentru băiat să facă pasul la Academia Hagi, deși el era în vizorul acesteia. Așa am decis să nu-i lăsăm singuri, cel puțin pe băiat să-l lași la 11 ani singur… Vorbind cu domnul Filimon, care e foarte cunoscut în tenisul de masă, m-a întrebat de ce nu vin la Constanța, că e un post liber. Am avut noroc, că dacă nu găseam post liber la LPS Constanța… Din 2016 sunt la Liceul cu Program Sportiv din Constanța la catedra tenis de masă.
– Celălalt campion al familiei, domnul Ștefan Caragea ce mai face, că nu l-am văzut activ în fotbal? – El este profesor de educație fizică la un liceu din Ovidiu și profesor vocațional-fotbal. Are legătură și cu fotbalul.
– Vă e greu să fiți o familie de campioni? – E foarte greu. Practic toată viața ți-o dedici performanței. E foarte frumos când câștigă și când ne uităm că a dat băiatul două goluri sau că fata a câștigat nu știu ce meci. Dar, pe de altă parte, e și foarte dur atunci când nu prea merg treburile așa cum și-ar dori ei sau noi. Dar sportul de performanță cere sacrificii. Se învață și din greșeli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER