Care e situația financiară actuală a celor de la CFR Cluj! Nu a fost îndeplinită condiția prin care „plus, minus, am fi fost acolo raportat la cheltuieli şi venituri”

ce datorii are cfr cluj
Vezi galeria foto - 6 poze

CFR Cluj înregistra datorii de peste 26 de milioane de euro, dar după reducerea salariilor și încasarea unor sume importante ca urmarea a parcursului european restanțele au fost diminuate.

Ce datorii are CFR Cluj

Ardelenii au primit 5.2 milioane de euro de la UEFA, jumătate din sumă fiind încasată pentru preliminariile Conference League. Ar mai fi intrat în cont sute de mii de euro în cazul în care CFR Cluj o învingea pe Lazio în play-off-ul optimilor competiției.

De altfel, Nelu Varga, patronul echipei din Gruia, anunța înaintea partidei că ar fi dat echipei o primă de 200.000 de euro, 30 la sută din ce ar fi încasat ca urmare a calificării. „200.000 de euro. Se încasează 600.000 dacă ne calificăm, iar 30% le-am promis că le dau jucătorilor” spunea finanțatorul formației din Gruia pentru ProSport.

„Am redus pierderea substanţial, dar nu suntem pe profit. Dacă avea loc transferul lui Yeboah, a fost ratat la mustaţă, atunci situaţia ar fi fost echilibrată. Plus, minus, am fi fost acolo raportat la cheltuieli şi venituri. Am redus pierderea de la minus şapte milioane (n.red. – de euro), la două. Suntem pe un drum bun, am întinerit lotul, bugetul salarial a scăzut şi sperăm ca jucătorii nou-veniţi din zona Africii şi cei români pe care-i urmărim şi transferurile de ultim moment să fie valorificate pe viitor. Avem nevoie de susţinerea patronului, iar din vară putem fi un club sustenabil. Atât s-a putut acum, dar situaţia financiară e mult diferită acum, chiar dacă e în continuare greu. Încă nu am făcut calculele bugetului total, pentru că tragem linie când se încheie campania, lucrăm. Urmează licenţia şi datele se vor afla în curând”, a declarat Cristi Balaj, președintele echipei ardelene, la Orange Sport.

CFR Cluj și Slavia Praga au fost aproape de o înțelegere pentru transferul lui Emmanuel Yeboah. Ardelenii ar fi luat 1.7 milioane de euro fără bonusuri, totalul urmând a ajunge la 2.5 milioane de euro.În aceste condiții, CFR Cluj ar fi „șters” restanțele.

Cât a cheltuit Nelu Varga imediat cum a preluat pe CFR Cluj: „Când am preluat clubul mi se spusese că e suficient să pui 10 milioane de euro în primul an, apoi îți recuperezi banii. Eu am scos echipa din insolvență. În nebunia mea am plătit direct, din prima, vreo 6-7 milioane de euro datorii! Mi s-a zis la început că sunt 3 milioane datorii, dar la masa credală au apărut din pământ alte datorii… Așa am ajuns să plătesc dublu. Și am achitat imediat, pentru că trebuia să luăm licența ca să jucăm în Europa. Eu pentru asta venisem: să fiu campion și să joc în Europa! Deci nici nu am intrat bine în fotbal și m-am curățat de 7 milioane de euro”.

 

Publicat: 24 02. 2023, 10:02
Actualizat: 24 02. 2023, 10:03