Care este secretul evoluțiilor lui Darius Olaru, aflat la cel mai bun sezon al carierei: „Asta este cel mai important!”

Darius Olaru, de la FCSB, reactioneaza dupa ce a inscris un gol in timpul meciului de fotbal contra echipei FC Voluntari din etapa a 4-a a play-off-ului Ligii 1, disputat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni, 11 aprilie 2022. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Darius Olaru (24 de ani) a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști din Liga 1 în stagiunea recent încheiată. Olaru a reușit sezonul carierei la FCSB, soldat cu 6 goluri și 12 pase decisive.

Evoluțiile sale l-au propulsat în atenția selecționerului, Edward Iordănescu. Olaru a fost convocat la echipa națională, unde este de așteptat ca acesta să fie titular.

Fotbalistul FCSB-ului a fost unul dintre cei mai importanți ai echipei, mai ales în play-off. Olaru a reușit 4 goluri și 6 pase de gol în cele 10 partide disputate în faza finală a campionatului, fiind al treilea marcator, după Tănase și Debeljuh, dar și cel mai bun pasator.

Care este secretul evoluțiilor lui Darius Olaru: „Asta este cel mai important!”

Într-un interviu pentru FRF TV, mijlocașul a dezvăluit care este secretul evoluțiilor sale din ultima perioadă.

„(n.r.- A fost cel mai bun sezon al tău?) Din punct de vedere al statisticilor, cred că da. Și sezonul trecut am avut un an bun, dar din păcate și acest sezon s-a terminat cu același rezultat. Am ratat titlul, dar cred eu că pe viitor va fi mult mai bine. Am avut constanță în evoluții, am reușit să strâng foarte multe meciuri în picioare și cred că asta este cel mai important, că am jucat.”

Chestionat legat de „problema” piciorului său de bază, fiind de notorietate faptul că Olaru își folosește cu ușurință ambele picioare și reușește goluri spectaculoase, mijlocașul a clarificat și acest aspect.

„Piciorul meu de bază este piciorul drept. De la juniori mă tot sâcâia antrenorul să lovesc mingea cu ambele picioare și de acolo mi-am dezvoltat și piciorul stâng”, a precizat fotbalistul de la FCSB.

  • 84 de meciuri, 17 goluri și 17 pase decisive a reușit Olaru pentru FCSB, unde se află din ianuarie 2020

  • Mijlocașul este evaluat la 4 milioane de euro, conform Transfermarkt.com

  • 3 prezențe are acesta în tricoul echipei naționale a României, pentru care a debutat în iunie 2021

Publicat: 02 06. 2022, 12:46
Actualizat: 02 06. 2022, 14:11