„Casă, dulce casă!”. FCSB pleacă din București pe perioada cât Arena Națională va fi închisă, dar nu la Voluntari. Unde va juca vicecampioana
Arena Națională se închide pentru următoarele luni, până la remedierea problemei cu gazonul. Astfel, FCSB va fi nevoită să-și schimbe din nou, temporar, „casa”. Gigi Becali a anunțat că nu vrea să mai joace la Voluntari, acolo unde viceampioana a disputat deja trei partide în acest sezon, dar a găsit deja o soluție. Una pe care a mai utilizat-o în trecut.
FCSB va merge să joace meciurile de pe teren propriu la Pitești, scrie sport.ro. Nu este prima oară când vicecampioana va fi „acasă” la Pitești. În sezonul 2015/16, FCSB a jucat șase meciuri în Trivale, revenind la București în luna aprilie a anului 2016.
Până la redeschiderea Arenei Naționale, FCSB va împărți stadionul din Pitești cu FC Argeș, echipă din Liga 2. Luni seară, Gabriela Firea a anunțat că cel mai mare stadion al țării se va închide pentru a putea fi refăcut gazonul.
„Am luat hotărârea de a închide Arena Națională pentru toate competițiile sportive și de altă natură pe toată periooada remedierii gazonului. Societatea care se ocupă în acest moment consideră că în 2-3 luni de zile gazonul va fi adus la o stare în care putem să afirmăm că se vor putea desfășura competiții sportive sau de altă natură fără dificultăți”, a declarat primarul general.
Apoi, Becali a reacționat: „Nu știu ce se va întâmpla, o să vorbesc cu ea, pentru noi este foarte dificil, nu se poate, avem meciuri grele, cu CFR, Viitorul și Gaz Metan, nici nu o să avem unde o să jucăm. La Voluntari în niciun caz, acolo am pierdut multe meciuri, am pierdut puncte, ăla nu e stadion de noi, parcă e împotriva noastră. Habar nu am unde o să jucăm, o să încerc să vorbesc cu ea, nu se poate să-l închidă trei luni, pentru că gazonul poți să-l schimbi într-o săptămână, de ce ai nevoie de 2-3 luni? O să vorbesc cu ea. Ce, ea știe, se pricepe ea la gazon?”, a spus finanțatorul FCSB, pentru News.ro, înainte să ofere o nouă declarație cu tentă misogină: „Nu am vorbit până acum pentru că nici nu vreau să o supăr, ea e o femeie, are atâtea pe cap, războaie cu Dragnea și altele. Crezi că are timp de un gazon? E ea vinovată de gazon? Eu sunt într-o poziție delicată acum, că dacă nu era fina mea, era altceva. Mie nici nu prea îi place să cer de la femei, chiar dacă e fina mea. Dacă era bărbat, era altceva…”.