Despărțirea lui Edi Iordănescu de CFR Cluj a fost una acoperită în tăcere, dar noi informații ies la suprafață: antrenorul era dezamăgit de problemele cu banii de la campioana României, care nu îi plătise nici chiria de la casa în care locuia tehnicianul.
Edi Iordănescu (42 de ani) fusese instalat pe baca formației ardelene în decembrie 2020, după ce Dan Petrescu nu a mai dorit să continue la „cârma” echipei din Gruia.
După plecarea lui Iordănescu jr, CFR l-a adus pe Marius Șumudică.
Din informațiile ProSport, Iordănescu jr. ar fi achitat la început din banii săi chiria, dar apoi s-au acumulat câteva luni de neplată, după ce clubul nu s-a ținut de obligațiile pe care și le asumase.
La fel de importante erau și problemele financiare prin care treceau fotbaliștii celor de la CFR Cluj. În momentul în care părțile s-au despărțit, ardelenii aveau restanțe către jucători de 3 luni și acesta a fost unul dintre motivele principale pentru care antrenorul nu a vrut să garanteze, prin contract, calificarea în grupele europene.
Edi Iordănescu a vorbit, după plecarea de la CFR, despre „misteriosul” patron al echipei ardelene, Nelu Varga.
„Nu e uşor de lucrat cu patronul de la CFR, e un om care bagă foarte mulţi bani în fotbal, dar totul pleacă de la comunicare, de la un plan pe care trebuie să îl ai. Un rol important în relaţia mea cu patronul a fost preşedintele Marian Copilu, care a fost alături de noi tot timpul, a fost un factor de echilibru”, a declarat Edi Iordănescu, la PRO X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER