Cât ne mai mințim? Analiză devastatoare: jucători din Malta, Panama, Luxemburg sau Burundi, dar zero tricolori între cei 163 stranieri din sferturile cupelor europene! Din grupa României pentru EURO, doar noi, Belarus și Andorra lipsim! | SPECIAL
Finalul săptămânii trecute a încheiat și sferturile de finală ale cupelor europene din acest sezon. În total, 24 de meciuri în această fază a competiției, tur-retur, unde fotbalul românesc nu a avut echipă, o știm. Dar dacă acest obiectiv pare deja o himeră, analiza devastatoare realizată de Pro Sport în premieră oferă o perspectivă comparativă dramatică la nivel de stranieri: suntem la coada Europei, depășiți de state africane fără tradiție fotbalistică importantă și sub Panama ori Jamaica!
N-avem echipă, n-avem… valoare!
Au fost analizați toți fotbaliștii care au prins cel puțin un minut pe teren în cele 24 de partide din sferturile Ligii Campionilor, Europa League și Conference League. Apoi, au fost selectați doar cei care constituie segmentul stranierilor, fotbaliști de altă naționalitate decât a clubului pentru care au jucat (spre exemplu, fără englezi la Chelsea).
Ce știam deja? La nivel de echipe lipsim, iar Italia domină continentul, cu 6 reprezentante, urmată de Anglia și Belgia, cu câte 4, respectiv 3. Iată topul complet pe cluburi:
- 6 – Italia (Inter, Milan, Napoli, Roma, Juventus, Fiorentina)
- 4 – Anglia (Chelsea, Man City, Man United, West Ham)
- 3 – Belgia (St. Gilloise, Anderlecht, Gent)
- 2 – Spania (Real Madrid, Sevilla), Portugalia (Benfica, Sporting), Olanda (Feyenoord, Alkmaar), Germania (Bayern, Leverkusen)
- 1 – Polonia (Lech Poznan), Franța (Nice), Elveția (Basel)
Unde suntem însă, mai departe de atât, cu fotbalul nostru? Când vorbim de așteptări din partea naționalelor tricolore și de cote amețitoare vehiculate pentru produsele Superligii autohtone?
Din 163 de stranieri aflați pe teren în sferturile cupelor europene, zero români deși 60% din țările Europei au fost reprezentate, pe lângă 22 de state din Asia, America Centrală și de Nord sau Africa, spre exemplu!
Am ajuns în penultima categorie a continentului!
Cei 163 de stranieri acoperă 33 din cele 55 de țări europene, membre UEFA. Cine mai absentează din elita fotbalului continental, împreună cu România?
- State care nu au excelat niciodată la capitolul stranieri, precum Irlanda de Nord, Scoția, Irlanda, Cipru
- Țări fără anvergură fotbalistică: Insulele Feroe, Liechtenstein ori San Marino
- Câteva zone cu fotbal de tradiție, dar fără multe valori peste graniță acum: Rusia, Slovenia, Muntenegru, Bulgaria
Dar, veți vedea în topul complet de la finalul analizei, există jucători din țări la care poate nu vă gândeați, iar fotbalul european din state cu care ar trebui să ne duelăm, teoretic, ne-a luat-o mult înainte! Spre exemplu:
- Slovacia a avut 3 fotbaliști, regăsim câte 2 din Albania, Georgia, Bosnia-Herțegovina și Finlanda
- Până și Malta, Macedonia de Nord sau Luxemburg au avut jucător în sferturile cupelor europene! Noi, nu!
Kumbulla (AS Roma), unul din cei doi albanezi în sferturi, alături de T. Xhaka (Basel)
Din grupa pentru EURO, suntem pe zero noi, Belarus și Andorra
Naționala noastră a învins Andorra și Belarus în martie, acum se pregătește de duelurile mult mai grele cu Elveția, Kosovo și Israel din grupa preliminară pentru EURO 2024. O radiografie elocventă se desprinde din analiza devastatoare Pro Sport: doar noi, andorrezii și bielorușii n-am avut jucători în sferturile de finală ale celor 3 mari competiții continentale!
Elveția, favorita grupei pentru calificarea la European, i-a avut pe Sommer (Bayern), Akanji (Man City) și Puertas (St. Gilloise), doar fundașul lui Guardiola mergând în semifinale. Selecționerul din Kosovo l-a putut urmări pe fundașul Rrahmani (Napoli), în vreme ce israelienii l-au susținut pe Rafaelov (Anderlecht). Noroc pentru tricolori că acesta s-a retras de la națională!
Avem Panama și Jamaica, ne dau clasă Japonia sau Canada
Până la un verdict tranșant în polemica, altminteri sterilă, dacă mai există sau nu naționale mici, putem spune clar că fotbalul crește peste tot în lume, cu dovezi, adică fotbaliști de top. În vreme ce noi încă ne căutăm parcursul, ca nu fim prea duri.
Au fost 15 stranieri din Asia plus America Centrală și de Nord în sferturile CL, EL și Conference, dincolo de țări precum Mexic, SUA ori Japonia regăsind nume inclusiv din Panama ori Jamaica! Iată jucătorii din cele două zone geografice, pe țări, în ordinea numărului de reprezentanți:
- 3 – JAPONIA: Morita (Sporting), Machida (St. Gilloise), Sugawara (Alkmaar)
- 2 – CANADA: Millar (Basel), A. Davies (Bayern), IRAN: Jakanbakhsh (Feyenoord), Azmoun (Leverkusen), MEXIC: S. Gimenez (Feyenoord), H. Lozano (Napoli), COREEA DE SUD: Hong (Gent), Kim (Napoli)
- 1 – JAMAICA: M. Antonio (West Ham, foto jos alături de Zouma), SUA: Mihailovic (Alkmaar), PANAMA: Murillo (Anderlecht), AUSTRALIA: Ryan (Alkmaar)
Marocul e confirmat. Dar noi? Madagascar, Kenya, Burundi…
Mergem mai departe spre Africa, un continent fotbalistic de unde ne așteptăm să existe un segment important de stranieri, dar separat de statele care oferă în mod curent fotbaliști de top, până și Madagascar, Burundi sau Kenya s-au putut mândri cu prezențe la balul fotbalului european, comparativ cu fotbalul nostru!
O mențiune specială pentru Maroc, țara africană cu cei mai mulți jucători, cei 9 fotbaliști evidențiind încă o dată progresul fotbalului de aici, cu naționala semifinalistă la Mondialul 2022 din Qatar. Detaliu care întărește inclusiv relevanța analizei noastre.
- 9 – MAROC: Idriss (Feyenoord), Bono, En Nesyri (Sevilla), Kandouss, El Azzouzi (St. Gilloise), Aguerd (West Ham), Tissoudali (Gent), Amrabat (Fiorentina, foto jos), Amraoui (Nice)
- 8 – COASTA DE FILDEȘ: O. Diomande (Sporting), Koussounou (Leverkusen), Amani , Adingra (St. Gilloise), Cornet (West Ham), Kouame (Fiorentina), Ba Loua (Lech), N. Pepe (Nice)
- 5 – ALGERIA: Benrahma (West Ham), Slimani (Anderlecht), Brahimi, Boudaoui (Nice), Bennacer (Milan)
- 4 – NIGERIA: Boniface (St. Gilloise), Orban (Gent), Moffi (Nice), Osimhen (Napoli)
- 3 – GHANA: Ashimeru (Anderlecht), Essiam, K. Adams (Basel), CAMERUN: Chopo-Moting (Bayern), Onana (Inter), Anguissa (Napoli), SENEGAL: M. Ndiaye (Anderlecht), S. Mane (Bayern), Koulibaly (Chelsea)
- 1 – BURKINA FASO: Tapsoba (Leverkusen), MADAGASCAR: Lapoussin (St. Gilloise), KENYA: Okumu (Gent), ANGOLA: Fortuna (Gent), GUINEEA: A. Diawara (Anderlecht), BURUNDI: Ndayishimiye (Nice)
Brazilia vs Argentina: 29 la 19! Carioca, lider mondial!
Fotbalul cu cei mai mulți stranieri la acest nivel înalt este cel brazilian, 29 de jucători prezenți, cât pentru un lot excepțional! Brazilia depășește, după cum vom vedea, Franța (27), dar locul trei vine tot din America de Sud. Mai exact Argentina, după cum vă așteptați probabil, cu 19 fotbaliști. Iată cum arată aportul complet al continentului în sferturile cupelor europene 2022/23:
- 29 – BRAZILIA: Ibanez (Roma), I. Paixao, Danilo (Feyenoord), M. Reis, A. Gomes (Sporting), Danilo, Bremer, Alex Sandro (Juventus), Casemiro, Antony, Fred (Man U), A. Telles, Marcao, Fernando (Sevilla), Paqueta (West Ham), Dodo, Cabral, Igor (Fiorentina), Dante (Nice), Ederson (Man City), Neres, Gilberto, Morato (Benfica), Juan Jesus (Napoli), J. Messias (Milan), T. Silva (Chelsea), Vinicius, Rodrygo, Militao (Real)
- 19 – ARGENTINA: Dybala (Roma), Bullaude (Feyenoord), Di Maria, L. Paredes (Juventus), Lamela, Ocampos, M. Acuna, Montiel, Papu Gomez (Sevilla), L. Martinez (Man U), E. Palacios (Leverkusen), Lanzini (West Ham), M. Quarta, N. Gonzalez (Fiorentina), J. Alvarez (Man City), J. Correa, Lautaro (Inter), Otamendi (Benfica), E. Fernandez (Chelsea)
- 5 – URUGUAY: Ugarte, Coates (Sporting), Pellistri (Man U), M. Olivera (Napoli), Valverde (Real)
- 2 – ECUADOR: Hincapie (Leverkusen), Angulo (Anderlecht)
- 1 – COLUMBIA: Cuadrado (Juventus), PERU: M. Lopez (Feyenoord)
Franța domină autoritar Europa
Încheiem revenind la Europa suferințelor noastre, cu ierarhia completă și lista tuturor stranierilor de aici, una care ar trebui să ne pună pe gânduri serios când ne facem iluzii pe termen scurt, cel puțin, cu fotbalul nostru:
27 – FRANȚA: Pogba, Rabiot (Juventus), Martial, Varane (Man U), Bade, Nianzou (Sevilla), Adli, M. Diaby (Leverkusen), Areola, Zouma (West Ham), Ikone (Fiorentina), Augustin, Pelmard, A. Diouf (Basel), Pavard, Upamecano, Coman, Tel (Bayern), Ndombele (Napoli), Maignan, T. Hernandez, Giroud (Milan), Kante, W. Fofana (Chelsea), Tchouameni, Camavinga, Benzema (Real)
14 – OLANDA: Wijnaldum (Roma), St. Juste (Sporting), Weghorst , Malacia (Man U), Frimpong, Bakker (Leverkusen), Nieuwkoop (St. Gilloise), Verbruggen (Anderlecht), Rosario (Nice), Burger (Basel), De Ligt (Bayern), Ake (Man City), Dumfries, De Vrij (Inter)
12 – PORTUGALIA: R. Patricio (Roma), Dalot, B. Fernandes (Man U), J. Pereira, Rebocho, A. Sousa (Lech), Cancelo (Bayern), B. Silva, R. Dias (Man City), M. Rui (Napoli), R. Leao (Milan), J. Felix (Chelsea), SPANIA: D. Llorente (Roma), Adan, Bellerin (Sporting), De Gea (Man U), Fornals (West Ham), S. Lopez (Basel), Laporte, Rodri (Man City), Grimaldo (Benfica), B. Diaz (Milan), Kepa, Cucurella (Chelsea)
Polonezii, cu 6 fotbaliști la 5 echipe diferite
9 – CROAȚIA: Rakitic (Sevilla), A. Milic (Lech), Brekalo (Fiorentina), Stanisic (Bayern), Brozovic (Inter), Musa (Benfica), Rebic (Milan), Kovacic (Chelsea), Modric (Real)
8 – SUEDIA: Elanga, Lindelof (Man U), G. Nelsson (St. Gilloise), Lahdo, J. Karlsson (Alkmaar), M. Ishak, Dagersal, J. Karlstom (Lech)
7 – GERMANIA: Kehrer (West Ham), Torunarigha (Gent), Gundogan (Man City), Gosens (Inter), Havertz (Chelsea), Rudiger, Kroos (Real), NORVEGIA: M. Pedersen (Feyenoord), Arnstad (Anderlecht), Velde (Lech), Haaland (Man City), Aursnes, Schjelderup (Benfica), Ostigard (Napoli), SERBIA: Matic (Roma), Kostic, Vlahovic (Juventus), Gudelj (Sevilla), Jovic, Milenkovic, Terzic (Fiorentina)
6 – POLONIA: Zalewski (Roma), Szymanski (Feyenoord), Milik – foto jos, Szczesny (Juventus), Piatkowski (Gent), Zielinski (Napoli)
5 – ANGLIA: Abraham, Smalling (Roma), M. Edwards (Sporting), Burgess (St. Gilloise), Tomori (Milan), BELGIA: De Bruyne (Man City), Lukaku (Inter), Origi, Saelemaekers (Milan), Courtois (Real), DANEMARCA: Eriksen (Man U), Odgaard (Alkmaar), Dreyer (Anderlecht), Schmeichel (Nice), Kjaer (Milan)
Cine a bucurat fanii de la Budapesta, Tbilisi și Tirana
4 – CEHIA: Hlozek (Leverkusen) Coufal, Soucek (West Ham), Barak (Fiorentina)
3 – AUSTRIA: Trauner (Feyenoord), Sabitzer (Man U), Alaba (Real), ELVEȚIA: Puertas (St. Gilloise), Sommer (Bayern), Akanji (Man City), GRECIA: Chatzidiakos, Pavlidis (Alkmaar), Vlachodimos (Benfica), ITALIA: Emerson (West Ham), Ogbonna (West Ham), Calafiori (Basel), SLOVACIA: Hancko (Feyenoord), Satka (Lech), Lobotka (Napoli), TURCIA: Celik (Roma), Kokcu (Feyenoord), Calhanoglu (Inter)
2 – ALBANIA: Kumbulla (Roma), T. Xhaka (Basel), BOSNIA-HERȚEGOVINA: Dzeko (Inter), Krunic (Milan), FINLANDA: Hradecky (Leverkusen), Terho (St. Gilloise), GEORGIA: Kvekveskiri (Lech), Kvaratskhelia (Napoli)
1 – ARMENIA: Mkhitaryan (Inter), ISRAEL: Rafaelov (Anderlecht), KOSOVO: Rrahmani (Napoli), LUXEMBURG: Morris (St. Gilloise), MACEDONIA DE NORD: Elmas (Napoli), MALTA: Teuma (St. Gilloise), ȚARA GALILOR: Ramsey (Nice), UCRAINA: Mudryk (Chelsea), UNGARIA: Kerkez (Alkmaar)