FCSB a pus ochii pe Luka Zahovic (22 de ani), atacantul lui Maribor, după ce Rusescu, Omrani și Nemec nu au mai ajuns la formația roș-albastră. Impresarul fotbalistului, Zvonko Milojkovic, îi dă speranțe lui Gigi Becali că poate realiza transferul golgheterului slovenilor, fiul marelui Zlatko Zahovic. E același agent care l-a adus pe Bogdan Planic la FCSB.
Gigi Becali ar trebui să scoată din buzunar în jur de două milioane de euro. Zahovic nu a apucat să debuteze pentru echipa națională a Sloveniei, dar a evoluat în schimb la naționala de tineret.
„Este destul de greu, dar nu imposibil. Cei de Maribor vor o sumă de bani, este mai puțin decât a dat Gigi pe Coman. Dacă o să îl cumpere, va putea evolua în grupele Europa League, cum a fost și anul trecut cu Planic. Am înțeles că o să-l urmărească în Europa League. Acum, vom vedea, cum zice Gigi: ‘Cum vrea Dumnezeu!’. Este unul dintre cei mai buni și cei mai talentați copii din Slovenia. El nu a jucat în perioada septembire – decembrie, fiind accidentat. A fost accidentat la umăr, a căzut pe umăr. Nu are probleme la picioare sau ceva de genul. Dacă luați statistica ultimelor zece meciuri, vă ia capul la câte goluri a dat. A marcat în fiecare meci”, îl laudă impresarul pe jucător.
„Șanse ar fi să-l ia. Cred că va juca direct titular dacă va veni la Steaua, nu se pune problema să nu se impună. El poate să evolueze în două sisteme. Se simte foarte bine în 4-3-3 și 4-4-2, dar nu poate evolua în 4-2-3-1, adică vârf împins. În noul sistem pe care-l joacă Steaua el s-ar integra perfect. E un jucător mobil, are viteză, are un extraordinar simț al porții, dă goluri din orice poziție și cred că asta le trebuie celor de la Steaua în acest moment. Ei nu au un jucător ca el în acest moment. Luka este un jucător mobil, nu este un pivot”, a declarat Zvonko Milojkovic, pentru Digi Sport, despre jucătorul dorit de bucureșteni.
Gigi Becali a anunțat, miercuri că Mihai Stoica s-a interesat de aducerea atacantului sloven, de la Maribor: „Am vorbit dimineață cu Meme, deja negociază cu un atacant. Nu e de la noi, dar am încredere. Mihai Stoica nu greșește. Mi-a spus că vrea să îl mai vadă mâine, că joacă în Europa League. E de la o echipă slabă, da, doar nu o să luăm jucători de la formații mari. Dar are valoare, așa mi-a zis Meme”, a fost anunțul făcut de Becali, la DigiSport.
Zahovic junior joacă în prezent la Maribor, în Slovenia, și în sezonul trecut a marcat de 19 ori și a oferit patru pase decisive, în 30 de meciuri din toate competițiile.
Tânărul vârf e cotat la 1,1 milioane de euro de către site-ul de specialitate Transfermarkt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER