FCSB a reușit să se impună în fața moldovenilor de la FC Botoșani, 2-1, în prima etapă din play-off-ul Ligii 1. Cătălin Straton, portarul FCSB-ului, a avut o reacție categorică după victoria echipei sale.
Golurile care au adus victoria FCSB-ului, în meciul cu FC Botoșani, au fost marcate de Octavian Popescu și Ionuț Panțîru.
FCSB se află pe primul loc din Liga 1, cu 36 de puncte.
Portarul bucureștenilor nu s-a arătat impresionat de evoluția Botoșaniului și susține că FCSB a prestat un joc bun. Acesta a vorbit la superlativ despre execuția extraordinară avută de Octavian Popescu, la primul gol al FCSB-ului.
„Ei tot meciul au avut o singură ocazie, unu la unu cu mine pe care au fructificat-o și noi, într-adevăr, nu am avut ocazii mari, dar i-am înghesuit în propriul careu. Din punctul meu de vedere, a fost un meci bun, toată lumea s-a obișnuit ca Steaua (nr. FCSB) să marcheze multe goluri și acum toată lumea, dacă e să câștigăm la limită, se gândește că a fost un meci prost.
(n.r – despre golul lui Octavian Popescu) De aceea sunt fotbaliști mari și mai puțini mari. Sper să ajungă acest copil sus, pentru că e un tânăr talent, un caracter foarte frumos. Îi mulțumesc că e lângă noi. Sperăm că vom câștiga campionatul și va avea și el șansa de a ajunge afară.
Nu sunt îngrijorat. Avem un program bine definit și de la meci la meci sunt sigur că va fi și mai bine. E normal ca la anumite meciuri mingea să nu intre în poartă. Este obligatoriu ca la sfârșitul campionatului să ieșim pe propriul loc”, a declarat Cătălin Straton, la finalul meciului cu FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER