Sepsi și FCSB au remizat, 2-2, în etapa 8 din play-off-ul Ligii 1. La finalul meciului, portarul Cătălin Straton a avut un discurs optimist.
Pentru Sepsi, au marcat Petrila și Dumiter. În timp ce golurile FCSB-ului au fost înscrise de Buziuc și Tănase.
În urma acestui meci, Sepsi se află pe locul 3 din play-off, cu 37 de puncte. Iar FCSB se poziționează pe locul 2, cu 45 de puncte.
Portarul FCSB-ului susține că mai crede în șansele echipei sale de a câștiga titlul. În plus, acesta a mărturisit că va fi fanul CFR-ului, în meciul cu FC Botoșani, din etapa viitoare.
„Acum, la sfârşit de campionat, lucrurile nu ştiu dacă mai sunt pe meritate sau nemeritate. Noi suntem aproape de a mai rata un an. Dar eu mai sper. Mai sunt două etape şi să sperăm că poate va fi bine. Nu am câştigat niciodată un campionat, îmi doresc din tot sufletul să îl câştig şi sper ca, printr-o minune, să mă ajute Dumnezeu să fiu şi eu campion.
La următorul meci o să fiu fan Botoşani. Vreau, nu vreau, sper să facă un meci bun şi lucrurile să fie corecte”, a declarat Straton, la finalul meciului cu Sepsi.
Tehnicianul covăsnenilor și-a felicitat elevii pentru jocul prestat în fața FCSB-ului, însă a atras atenția la faptul că au dat dovadă de naivitate, la golurile înscrise de FCSB.
„Nu pot decât să-mi felicit băieții. Două naivități ne-au costat, ne-am văzut prea repede câștigători. Nu am avut nici soluții să-i suplinim pe cei care au făcut un efort fantastic. Pentru ceea ce au arătat baietii pe teren, jos pălăria.
Una peste alta, am făcut o partidă foarte bună. Am fost puțin descoperiți la cele două acțiuni și am fost imediat taxați. În momentul de față, nu pot să spun sută la sută (n.r. dacă își va prelungi contractul cu Sepsi), am avut discuții cu conducerea, trebuie să ne organizăm rapid. Îmi doresc foarte mult și sper să ajungem la un numitor”, a declarat Leo Grozavu, la finalul meciului cu FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER