Cauzele prăbușirii lui FC U Craiova în ultimele două etape din Superliga: „Este un punct fierbinte!” Ce trebuie să rezolve de urgență Adrian Mititelu | EXCLUSIV

Adnan Aganovic si Henriques Danny Agostino in meciul de fotbal dintre Sepsi OSK Sfantu Gheorghe si FC U Craiova, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Sepsi Arena din Sfantu Gheorghe, vineri 16 martie 2023.,Image: 763290276, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Mircea Bornescu este convins că FC U Craiova poate să prindă cupele europene! Fostul mare portar crede că oltenii sunt în stare să câștige Cupa României, după ce au ajuns în sferturile de finală.

Adrian Mititelu, sfătuit să facă pace cu ultrașii din Peluza Sud: „O echipă fără fani nu are indentitate!”

Pentru a nu compromite definitiv acest sezon, șefii celor de la FC U Craiova sunt sfătuiți de Mircea Bornescu să facă pace cu ultrașii din Peluza Sud, care au fost aproape de echipă și în ligile inferioare.

În meciul decisiv pentru play-off-ul Superligii, FC U Craiova a pierdut cu Sepsi, scor 0-4.

„Nu este un capăt de țară (n.n. ratarea play-off-ului). Problema cu suporterii este însă un punct fierbinte. Sunt dependenți unii de ceilalți! O echipă fără fani nu are indentitate! E păcat că se ceartă, pentru că împreună sunt mai puternici. Peluza Sud a fost tot timpul alături de echipă și trebuie să se găsească o cale de mijloc. Fanii au fost lângă echipă din liga a patra și au susținut-o mereu. Țin minte și acum cum s-au manifestat și ce sărbătoare a fost după promovarea echipei în Superliga, a spus Mircea Bornescu, pentru ProSport.

Mircea Bornescu pariază pe FC U Craiova: „Este posibil să ia Cupa României!”

Mircea Bornescu a rămas cu sufletul alături de FC U Craiova și crede că echipa patronată de Adrian Mititelu poate să câștige Cupa României.

Fostul portar din Bănie crede că echipa lui Nicolo Napoli va forța acum câștigarea Cupei României, pentru a ajunge în Europa: „Este posibil să ia trofeul! Sunt convins că acesta va fi următorul obiectiv pentru ei. Nu se mai aștepta nimeni să se lupte pentru play-off, dar cu Nicolo Napoli s-au apropiat de Sepsi și au fost la un pas să termine între primele șase echipe”, a punctat Bornescu, pentru ProSport.

Faza sferturilor de finală – 5 aprilie 2023

  • Sfert 1: Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CS Mioveni
  • Sfert 2: CFR Cluj – FC Argeș
  • Sfert 3: AFC Hermannstadt – Universitatea Cluj
  • Sfert 4: UTA Arad – FCU Craiova 1948

Nu se termină totul aici, avem multe alte bătălii de purtat, această lecție dură ne poate ajuta pe viitor. Chiar dacă nu am existat și Sepsi ne-a predat o corecție rușinoasă, continui să cred că avem o echipă valoroasă, care o să aibă un final de campionat bun și să obțină măcar o mențiune dacă nu, chiar un premiu!” – Adrian Mititelu, pe Facebook

Publicat: 17 03. 2023, 15:51
Actualizat: 17 03. 2023, 16:00