Caz incredibil la Rapid. Clubul rămâne în faliment, deoarece a încurcat instanțele. Judecătoarea și-a declinat competența. Sunt șanse mici ca giuleștenii să continue în Liga 1. Reacția lui Alexa

UPDATE 19:00 Tehnicianul Dan Alexa a reacționat după ce a aflat că Rapidul nu poate ieși din faliment.

Asteptam, vedem daca vom primi drepturile din televiziune. Cu siguranta nu este o situatie tocmai placuta pentru mine, trebuie sa finalizam contractele jucatorilor, trebuie sa stim pe ce lot ne bazam. Ni s-a spus ca situatia e ok, vom vedea zilele urmatoare„, a spus Dan Alexa pentru Dolce Sport.


UPDATE: Caz incredibil la Rapid. Astăzi ar fi trebuit să se judece cererea giuleștenilor de suspendare a falimentului, însă oficialii clubului au greșit instanța. Concret, rapidiștii ar fi trebuit să depună cererea la Curtea de Apel, dar s-au adresat Tribunalului București, motiv pentru care judecătoarea și-a declinat competența.

Practic, prin cererea depusă la Tribunalul Bucureștii, cei de la Rapid i-au cerut judecătoarei care a decis falimentul să-și suspende decizia. Clubul va rămâne astfel în faliment și situația a devenit extrem de complicată. Giuleștenii vor trebui să depună acum o altă cerere de suspendare și, probabil, termenul va fi stabilit în toamnă.

În aceste condiții, Rapid rămâne în faliment și sunt șanse mici să continue și în Liga 1. Deocamdată, LPF a refuzat să se pronunțe pe marginea acestui caz. Oficialii forului condus de Iorgulescu trebuie să decidă și dacă deblochează banii din drepturile TV, fără de care clubul n-ar putea să se înscrie în viitorul sezon.


Tribunalul București decide vineri soarta Rapidului. Pe 1 iulie, judecătorul sindic va analiza cererea de suspendare a sentinței de intrare în faliment pronunțată pe 14 iunie. De verdict atârnă destinul clubului, pentru că recursul, posibil abia la toamnă, după vacanța judecătorească (următorul termen este 30 septembrie), ar veni mult după începerea Ligii 1 (pe 22 iulie).

Patronul Valerii Moraru a spus, pe parcursul ultimelor săptămâni, că sentința este nedreaptă și a fost emisă de o judecătoare care s-a grăbit. Falimentul clubului, care n-a mai plătit taxele către stat de 10 luni, a fost pus astfel pe seama incapacității instanței de a înțelege mecanismele fotbalului profesionist. În esență, se invocă încasările posibile din drepturile TV, de 1,4 milioane de euro în următorul sezon, ca sursă de finanțare.

Dar Tribunalul București a decis pe 14 iunie intrarea în faliment a clubului Rapid, după trei termene în care a amânat această sentință, din cauza faptului că datoriile societății au crescut neîncetat de la venirea noului patron, Valerii Moraru.

Copos a făcut datorii de 29,5 milioane de euro. Moraru a preluat Rapidul cu datorii de 2,5 milioane și le-a dus la 4,2 milioane


George Copos a luat Rapidul în 1993, de pe locul 4 în campionat, și l-a dat în 2013, retrogradat în Liga 2 și cu aproape 30 de milioane de euro datorii

ProSport a obținut un document care arată evoluția datoriilor înregistrate de SC FC Rapid București începând din 2012, de când societatea a intrat în insolvență. Dincolo de explicațiile conducerii, cifrele relevă altceva. George Copos a abandonat Rapidul în iunie 2013, după ce acumulase restanțe financiare înspăimântătoare. A urmat un „haircut” masiv și, în 2014, s-au șters peste 90% din datorii. În vara acelui an, după un singur sezon în care patroni au fost Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu, Rapid a fost preluat de Valerii Moraru. Datoriile, ajunse în acel moment la un nivel rezonabil, au început să crească iar, în ritm accelerat.

Principala problemă este că firmele intrate în insolvență nu pot recurge de două ori la tăierea datoriilor. Acest procedeu este permis o singură dată, apoi societatea trebuie, până la ora ieșirii din insolvență, să plătească tot ce a mai rămas. În plus, firmei îi este interzis să mai acumuleze datorii curente. La Rapid, după momentul magic în care, prin aprobarea planului de reorganizare, s-au șters datorii de peste 100.000.000 de lei, lucrurile au luat-o din nou în jos. S-a ajuns în situația neverosimilă ca gruparea din Giulești să înregistreze, la finalul lui 2015, datorii la bugetul de stat mai mari decât în momentul intrării în insolvență!

În 2012, când Copos a solicitat insolvența, Rapid avea datorii de 132.947.224 lei (circa 29,5 milioane de euro). Din acești bani, 9,4 milioane de lei reprezentau sumele neplătite la bugetul de stat, 8,2 milioane de lei – restanțe salariale și 115,3 milioane de lei – datorii către furnizori și creditori.

În 2013, datoria a scăzut substanțial, dar – totuși – nesemnificativ prin comparație cu suma totală. Anul s-a încheiat cu 117,8 milioane de lei datorii (16,2 milioane la ANAF, 10,6 milioane la salariați, 90,9 milioane la furnizori și creditori).

Anul 2014 ar fi trebuit să reprezinte momentul zero, al renașterii Rapidului. S-a procedat la tăierea masivă a datoriilor. După ștergerea restanțelor, clubul a rămas cu numai 11,3 milioane de lei de plată – o bagatelă, comparativ cu suma inițială. Banii trebuiau plătiți până în 2017, deci timp ar fi fost suficient. Se mai păstrau restanțe către ANAF (6,3 milioane de lei), salariați (2,6 milioane), masa credală (0,19 milioane) și furnizori/creditori (2,2 milioane).

Surpriza neplăcută a apărut însă la finalul anului trecut, în 2015: datoriile au crescut din nou, cu circa 7 milioane de lei, însumând 18,3 milioane. Începând din august 2015, la bugetul de stat nu s-a mai plătit absolut nimic, astfel că ANAF avea de recuperat la sfârșitul anului 9,7 milioane de lei, cu 3,4 milioane mai mult decât la finele lui 2014! Restanțele către salariați scăzuseră ușor, la 2 milioane. Cei de la masa credală aveau de recuperat 146.000 de lei, în timp ce datoriile la furnizori și creditori au explodat pur și simplu, ajungând la 6,5 milioane de lei: de trei ori mai mult decât cu un an în urmă!

Creditorii au început să ceară falimentul clubului începând de anul trecut. Judecătoarea de la Tribunalul București le-a respins solicitările, considerând că poate acorda o nouă șansă Rapidului, de două ori până la sfârșitul lui 2015. Lovitura decisivă a venit însă la ultima înfățișare, în 20 mai. În loc ca, de la ultima întâlnire cu judecătoarea, lucrurile să se amelioreze, situația se deteriorase dramatic. Conform Raportului de Activitate depus de administratorul judiciar Aurel Brihac pe masa judecătoarei, până la 30 aprilie 2016 (adică în cinci luni), datoriile totale urcaseră cu încă 620.000 de lei, până la 18,97 milioane.

Ultimele acțiuni ale familiei Moraru – schimbarea administratorului special pe motiv că a introdus două bilete la ordin garantate de Azuga Waters, pentru a plăti impozitele la stat, și cererea de suspendare a executării acestor bilete după venirea noului administrator special, Adrian Diaconescu – au agravat situația Rapidului în fața judecătoarei. Aceasta, după ce a amânat de câteva ori sentința, a decis, în final, pe 14 iunie 2016, intrarea în faliment.


„Suporterii Rapidului trebuie să stea liniștiți, Rapid nu va intra în faliment! Nu știu cine ne vrea răul, dar acest lucru este evident. Noi, să știți, așteptăm cu nerăbdare startul Ligii 1, chiar dacă acum ne va fi ceva mai greu să-i convingem pe unii jucători să semneze. Astăzi, Dan Alexa va prelungi contractului cu Rapid pentru încă un sezon”

Valerii Moraru, patronul Rapidului, pe 14 iunie, pentru DigiSport, după ce ProSport a publicat în exclusivitate sentința Tribunalului București


Iată cifrele:


Valerii Moraru a preluat clubul cu 11.368.111 lei datorii. La sfârșitul lui 2015, acestea urcaseră la 18.355.976 lei, iar la sfârșitul lui aprilie 2016 se ajunsese la 19.000.000

 

Cum să împarți 455.000 de euro ca să acoperi cheltuieli și datorii de milioane

Suspendarea sentinței de intrare în faliment ar duce la o succesiune de evenimente. Patronii clubului au introdus în instanță o cerere de înlocuire a administratorului judiciar (devenit între timp lichidator) Aurel Brihac, care refuză să semneze pentru noi cheltuieli, în condițiile în care în contul Rapidului sunt zero lei. Patronii speră că noul administrator va fi mai îngăduitor.

Dacă LPF va vira prima tranșă din drepturile TV (circa 455.000 de euro), teoretic s-ar putea face unele plăți. Însă datoriile presante sunt atât de multe, încât banii par o picătură într-un ocean. Restanțele nete către jucători ar fi de peste 150.000 de euro. Mai trebuie însă plătite și impozitele pe venit către stat. E obligatoriu să fie returnat și împrumutul de 60.000 de euro făcut în luna mai, pentru plata fotbalistului Obed. Viorel Moldovan vrea și el cei 60.000 de euro reprezentând prima pentru promovare datorată încă din 2014, urmașii lui Nicolae Manea vor datoria de 10.000 de euro rămasă din timpul când acesta a muncit pentru Rapid, iar lista poate continua la nesfărșit.

 

„Am impresia că lumea nu pricepe ce înseamnă fotbalul. Rapid va avea 1,4 milioane de euro din drepturile TV, cu condiția să participe în campionatul viitor. Nu ne dă nimeni banii ăștia de pomană, doar pentru că am promovat. La oamenii din club mă refer, inclusiv la administratorul judiciar, care nu pricepe nimic! Și atunci, cum dracu” să mai facem fotbal, dacă el habar nu are?! Nu e de acord să plătim din drepturile TV salariile restante ale jucătorilor, nu înțelege că banii ăia din drepturile TV nu vor mai veni dacă echipa nu se va prezenta la meciuri! Trebuie plătite salarii, nu poți doar să aștepți drepturi TV! Către jucători avem de plătit 600 mii lei, să spunem 150 mii euro. Cu tot cu alți angajați, ajungem la 260 mii euro. Cam atât e de achitat.”

Valerii Moraru pentru Gazeta sporturilor, pe 16 iunie, la două zile după intrarea Rapidului în faliment



Soții Violeta și Valerii Moraru spun că au cheltuit între 8 și 13 milioane de lei cu Rapid în ultimul an și jumătate. Administratorul judiciar Aurel Brihac are mari dubii că lucrurile stau chiar așa și acuză că patronii au evitat sistematic contul clubului. FOTO: Mediafax

Din ceea ce rămâne, ar urma să fie plătiți jucătorii care se antrenează acum cu Rapid, dar n-au contract. Printre ei: Herea, Cadu, Grigorie, Ioniță I, Valentin Alexandru. Toată lumea vrea banii înainte, în momentul semnării contractului, pentru că jucătorii nu mai au încrederecă mai obțin ulterior ceva, dată fiind situația clubului.

Rămân în aer toate alte cheltuieli: utilități, salariile restante ale angajaților (pe care Moraru le estima la 110.000 de euro – dar, din nou, fără a fi incluse impozitele către stat), datorii către creditori, către foști lucrători și jucători. Rapid dorește să facă și un cantonament în străinătate înainte de startul campionatului, apoi vor trebui găsiți bani pentru organizarea partidelor de acasă, în campionat, și pentru deplasări. În paralel, va fi nevoie să se găsească o soluție pentru cele aproape 10,5 milioane de lei strânse deja ca restanțe la ANAF.

„Vamă” l-a vizitat pe Iorgulescu. Surse LPF: „Nu virăm niciun ban dacă tribunalul nu suspendă falimentul”


Iorgulescu e prins între ciocan și nicovală. Ar vrea să ajute Rapidul să joace în Liga 1, dar știe că, dacă virează banii din drepturile TV și echipa se desființează, va fi linșat de conducătorii de cluburi. FOTO: Mediafax

ProSport a aflat că Dinu Gheorghe a mers joi dimineață la LPF, unde a urcat în biroul lui Gino Iorgulescu, președintele instituției. Iorgulescu a mai ajutat o dată Rapid în urmă cu doi ani, când echipa fusese retrogradată din Liga 1 pe criterii financiare, iar președintele LPF a trimis la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, unde se judeca recursul făcut de club contra deciziei FRF, o scrisoare de susținere. Șeful ligii și-a bazat pledoaria pe argumente emoționale atunci: Rapid e o echipă veche, cu mulți suporteri, de care ar fi nevoie în competiție pentru a crește interesul. FRF a refuzat să se apere în acel proces și TAS a dat câștig de cauză Rapidului.

Acum, conducătorii grupării giuleștene încearcă să-l convingă pe Iorgulescu, spun sursele ProSport, să trimită o altă scrisoare la tribunal vineri, unde să pledeze, de asemenea, pentru Rapid. Informațiile publicației noastre sunt că șeful LPF ar vrea să ajute clubul și e dispus să vireze prima rată din drepturile TV, dar se teme că societatea și-ar putea înceta activitatea, iar Liga nu va mai putea recupera banii. Cert este că, dincolo de eventualele mesaje de susținere pe care Iorgulescu le-ar aduce la cunoștința judecătoarei, acesta va aștepta sentința în cererea de suspendare a falimentului, înainte de a vira vreun ban. „Dinu Gheorghe poate să spună și să promită orice, dar președintele Ligii nu va dispune nicio plată dacă instanța nu se pronunță favorabil la cererea Rapidului”, a explicat pentru ProSport un oficial din LPF. „De sentință, dar și de felul în care vor decurge lucrurile la Rapid depinde virarea banilor din drepturile TV”, a adăugat sursa ProSport.

Imediat după pronunțarea sentinței de faliment pentru Rapid, publicația noastră a publicat informația – însoțită de mărturia lui Gheorghe Falcă, primarul Aradului – că șefii FRF au contactat responsabilii echipei UTA Bătrâna Doamnă (care a pierdut promovarea la baraj, cu FC Voluntari), pentru a-i întreba dacă ar fi pregătiți ca pe 22 iulie să intre în Liga 1. Surse din cadrul LPF ne-au dezvăluit că, în paralel, și Iorgulescu și-a chemat juriștii și avocații, pentru a se sfătui ce e de făcut în situația creată.

 

 

Publicat: 01 07. 2016, 14:45
Actualizat: 01 07. 2016, 19:04