CCA (Comisia Centrală a Arbitrilor) are un nou sponsor, chiar dacă în urmă cu aproape o săptămână a avut loc un scandal de rasism provocat de Sebastian Colțescu.
FRF (Federația Română de Fotbal) a ajuns la un acord cu Nordis Group pentru un parteneriat. Astfel, dezvoltatorul imobiliar specializat în construcția de imobile va susține CCA pentru a dezvolta arbitrajul românesc.
Emanuel Poștoacă, fondatorul Nordis Group, Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, și Kyros Vassaras, șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, au vorbit despre noua colaborare.
„Ne bucurăm să ne implicăm în susținerea Comisiei Centrale a Arbitrilor prin intermediul Federației Române de Fotbal, pentru că vrem să fim alături de sportul românesc. Înțelegem cât de important este să fim alături de cei care muncesc și care, prin reușitele lor, ne fac să fim mândri că suntem români. Fotbalul, alături de toate celelalte sporturi, putem spune că este o instituție pentru fiecare țară, un motiv de bucurie din care, începând de astăzi, vom face și noi parte”, a declarat Emanuel Poștoacă, fondatorul Nordis Group.
„Prin acest parteneriat, Federația Română de Fotbal demonstrează că și într-o perioadă dificilă pentru societate reușește să continue poziționarea instituției ca partener important pentru mediul de business din România. Mă bucur că încă o companie românească de prestigiu investește în dezvoltarea fotbalului românesc. Prin construcțiile realizate, Nordis Group transformă viziunea în realitate, iar acum va sprijini construirea arbitrajului românesc la cel mai înalt nivel”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
„Mă bucur să văd că arbitrii din România vor avea parte de susținerea Nordis Group, unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de real estate din România. Arbitrajul românesc avea nevoie de o astfel de inițiativă și sunt sigur că prin acest parteneriat vom putea dezvolta și mai bine acest segment”, a spus Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER