CCA, lovitură dură pentru FCSB! Dușmanul lui Gigi Becali, delegat la partida cu FC U Craiova 1948! Afaceristul dădea cu el de pământ. „Are mintea întunecată de draci!”
CCA (Comisia Centrală a Arbitrilor” i-a dat lui Gigi Becali, patronul formației FCSB, o lovitură dură înaintea meciului cu FC U Craiova 1948.
FCSB primește vizita celor de la FC U Craiova 1948, azi, ora 19.55, în etapa 24 din Liga 1, iar roș-albaștrii au ocazia să se apropie la 6 puncte de rivala CFR Cluj.
Înaintea partidei de pe „Arena Națională” dintre FCSB și FC U Craiova 1948, Gigi Becali a aflat că dușmanul său cel mai mare din arbitrajul românesc a fost delegat la partida din runda cu numărul 24.
Istvan Kovacs, dușmanul lui Gigi Becali, delegat la partida cu FC U Craiova 1948
CCA a hotărât ca Istvan Kovacs, „centralul” despre care Gigi Becali spunea că „are mintea întunecată de draci”, a fost delegat la partida FCSB – FC U Craiova 1948.
„Centralul” din Carei, Satu Mare, va fi ajutat de căte asistenții Ovidiu Artene (Vaslui) și Marius Badea (Râmnicu Vâlcea), iar arbitru de rezervă a fost ales Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe). CCA a decis ca Alexandru Deaconu (București) să fie observatorul partidei dintre FCSB și FC U Craiova 1948.
Istvan Kovacs a intrat în dizgrația lui Gigi Becali în urmă cu mai mulți ani, toate acestea deoarece patronul lui FCSB consideră că „centralul” din Carei este omul de casă al lui CFR Cluj și dușmanul vicecampioanei României.
Gigi Becali: „Numai dracii gândesc lucrurile invers!”
Latifundiarul din Pipera nu s-a ferit să-l conteste pe arbitrul din Carei în nenumărate rânduri și chiar i-a pus pe oficialii de la FCSB să trimită către CCA un document prin care să solicite ca Istvan Kovacs să nu mai fie delegat la meciurile formației roș-albastre.
„Kovacs, fiind om, nu putea să facă așa ceva. Dracii i-au spus ce să facă. Păi bă, nebunule, ți-au întunecat mintea? Numai dracii gândesc lucrurile invers! Cum să nu fiu supărat? El e supărat că l-a tras puțin pe Camora de tricou. El (n.r. Edi Iordănescu) ce vrea? Să primeasca cum a primit până acum? Numai dracu’ strâmbă mintea la om. FCSB luptă acum cu echipa adversa și cu dracii care strâmbă mintea la arbitri”, spunea Gigi Becali pe 13 aprilie 2021.