Cristian Dumitru, fotbalistul considerat în urmă cu câteva sezoane o mare speranță a celor de la FCSB și pe care Meme Stoica îl compara cu Sergio Aguero, a avut o cădere abisală în carieră: a semnat cu Gloria Buzău.
Ajuns acum la vârsta de 21 de ani, tânărul atacant nu a reușit să aibă cariera la care mulți s-ar fi așteptat și a dezamăgit crunt, nereușind să bifeze nicio apariție la ultima sa experiență de la nivelul Superligii, la FC Voluntari.
Joi, 29 iunie, Gloria Buzău a anunțat oficial transferul lui Cristian Dumitru, adus pentru a pune umărul la promovarea în Superliga, ratată în sezonul recent încheiat după barajul disputat împotriva celor de la UTA Arad.
„Bun venit, Cristian Dumitru!
Unul dintre ultimele produse de top ale fotbalului buzoian, Cristian Dumitru (21 ani – mijlocaş stânga) a făcut pasul de la Liceul cu Program Sportiv către fotbalul mare în 2017, o dată cu transferul la FCSB. Cu un contract pe șase ani, tânărul buzoian a apărut de șapte ori în prima echipă a roș-albaștrilor.
După un periplu de două sezoane la “satelitul” echipei bucureştene, Cristi a atras atenția o dată cu împrumutul la Academica Clinceni, unde a perforat poarta adversă de două ori, în 29 de apariții.
A urmat împrumutul la “vulturii violeți” din Pitești, unde a bifat 55 de prezenţe, marcând 4 goluri și lăsând per total o impresie favorabilă. Ultimele echipe la care Dumitru a evoluat au fost CS Mioveni și FC Voluntari. Iar acum, Cristian Dumitru s-a întors ACASĂ!
MULT SUCCES, Cristian Dumitru!”, au notat cei de la Gloria Buzău.
În 2020, Meme Stoica avea încredere mare în abilitățile lui Cristi Dumitru și îl compara cu fostul superstar de la Manchester City, Sergio „Kun” Aguero.
„Mi-aș dori foarte mult să-l readucem pe Cristi Dumitru. Cred foarte mult în el, a primit puține minute la Clinceni, fără să le reproșez ceva celor de acolo. E firesc să joci cu Merloi. Dar, nu e normal ca un copil de 18 ani doar să se antreneze.
Mai bine joacă la echipa a doua la noi și face mai apoi pasul la prima. Cristi este un jucător de profilul lui Kun Aguero, fotbalist de care o să mai auziți și o să mă citați”, spunea Mihai Stoica, în 2020.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER