Ce au simțit dinamoviștii când și-au văzut antrenorul la pâmânt: „Mare frică, ni s-au înmuiat picioarele tuturor”

Antrenorul clubului Dinamo, Eugen Neagoe, și-a redus echipa la tăcere în momentul în care a leșinat pe banca de rezerve. În minutul 25, tehnicianul în vârstă de 51 de ani și-a pierdut cunoștința după ce a suferit un stop cardiac. 

Acesta a fost transportat de urgență la spital, iar veștile primite în legătură cu starea lui Eugen Neagoe au fost liniștitoare. Cu toate acestea, dinamoviștii au povestit cum au simțit ei tot evenimentul. 

Am simțit frică, mare frică, ni s-au înmuiat picioarele tuturor. Eu m-am rugat și mă bucur că el e bine. Ne bucurăm că e mai bine, am înțeles că este bine, că este ok. Este cu familia lui. Măcar asta este o veste bună„, a spus Ciobotariu la finalul meciului, care și-a cerut scuze supoterilor pentru eșecul suferit în fața Universității Craiova, pe teren propriu, scor 0-2:

Este o seară foarte tristă. Am pierdut un derby și ne cerem scuze suporterilor„.

Dinamo este la a doua înfrângere în acest sezon de Liga 1. În doar două etape disputate, gruparea din Ștefan cel Mare a primit șapte goluri și nu a marcat niciunul. 

 

Publicat: 22 07. 2019, 00:38
Actualizat: 22 07. 2019, 00:39