Ce contract i-a propus Răzvan Burleanu lui Răzvan Lucescu: „Nu mai avem banii în cont de pe vremea lui Daum!” | EXCLUSIV
Mihai Stoichiță și Răzvan Burleanu au fost în urmă cu mai bine de o săptămână în Grecia și i-au oferit oficial funcția de selecționer al României lui Răzvan Lucescu. ProSport a aflat și ce contract i-a oferit actualului antrenor de la PAOK.
Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță se află de mai bine de două săptămâni în căutarea de selecționer, după ce Mirel Rădoi nu a mai dorit să continue la echipa națională. După refuzul lui Gică Hagi, oficialii FRF s-au orientat către Răzvan Lucescu, cel care i-a mai pregătit pe tricolori între 2009-2011.
Șefii FRF s-au deplasat în Grecia și au încercat să îl convingă pe Răzvan Lucescu să preia naționala României. Aceștia i-au avansat și salariul pe care i-l pot oferi în acest moment.
Ce contract i-a propus Răzvan Burleanu lui Răzvan Lucescu: „Îți putem da și 500.000 de euro bonus pentru calificarea la turneul final!”
Însă, un lucru este cert: Indiferent de numele viitorului selecționer, șefii FRF nu mai pot să bage adânc mâna în buzunar ca pe timpul lui Christoph Daum.
În acest moment, Răzvan Lucescu câștigă la PAOK un salariu anual de 1.700.000 de euro, iar Burleanu a putut să îi ofere doar un contract de 300.000 de euro pe an. „Nu mai avem în cont banii de pe timpul lui Daum. Îți putem da 300 de mii de euro pe an, dar și un bonus de calificare de 500 de mii de euro”, i-a zis Burleanu lui Răzvan Lucescu.
Daum a câștigat pentru preliminariile CM din Rusia un salariu anual de 540 de mii de euro!
Deși s-a vehiculat că Daum câștiga pe banca tricolorilor 1 milion de euro pe an, totuși la plecarea acestuia de pe banca României, din cadrul FRF au venit informații că fostul selecționer a fost plătit pe an cu un salariu de 540 de mii de euro.
La vremea respectivă, Burleanu a vorbit despre salariul neamțului. „Mă bucur că aţi menţionat această sumă de 45.000 de euro pe lună, pentru că am văzut în alte părţi că ar avea un salariu grosolan. Nu a fost o diferenţă mare între ce a primit Daum şi ceea ce avea Piţurcă, mai ales dacă luăm în calcul că înţelegerea lui Piţurcă era pe o perioadă nedeterminată”, a spus Burleanu la Fotbal Club, pe Digi Sport 1.