Ce face Burleanu când nu face PR, de ce e împins Iordănescu la înaintare și cum răspunde un rinocer de partid la întrebarea: „Dați banii înapoi, să fie investiți la copii și juniori?”
„Am pățit ca-ntr-un proverb arăbesc: m-am urcat cu el în barcă, mi-a mâncat mâncarea, mi-a băut apa și pe urmă m-a aruncat peste bord, la rechini.” Așa povestea Fathi Taher, în 2008, pentru EVZ, experiența de la Rapid, plimbare pe lacul împuțit al fotbalului românesc în timpul căreia Copos îi păpase 8 milioane de euro și pe urmă îi proptise o talpă de pantof pe fund.
Peste câteva zile, Burleanu îl va arunca și el peste bord pe Iordănescu. Pisicosul șef al FRF a început deja operațiunea de delimitare în stilul propriu, de activist născut din spuma politicii românești. La FRF se lucrează după manual, dar nu cel de fotbal. Totul, dar absolut totul este o continuă campanie de PR.
Imediat după dezastrul cu Albania, Burleanu l-a lăsat singur pe Iordănescu în fața presei. E o regulă de aur în politică: nu trebuie să-ți asociezi figura cu evenimentele negative. Marea artă, azi, nu e să faci ceva bun, ci să știi să-ți asociezi oportun imaginea cu întâmplările pozitive și să dispari discret din cadru când e de rău. Să-i lași pe alții să deconteze. În cazul de față, vorbim de Iordănescu. Dar acest comportament, extrapolat de la Burleanu la toată clasa politică, este una din explicațiile paraliziei care blochează România de două decenii și jumătate.
Șmecheria o știți, funcționează mereu și mereu. Culmea, a mers și acum Burleanu s-a topit în peisaj după meciul cu Albania și suporterii s-au concentrat, inițial, pe Iordănescu. Antrenorul n-avea unde să fugă, era obligat să apară la declarații după meci. A spus ce-a spus, nici n-avea importanță ce declara, oricum furia era prea mare. Valul revoltei populare l-a compromis: Iordănescu nu mai poate fi selecționer și în campania următoare. Pe frunte i s-au lipit sute de etichete. Unele meritate, altele nu, dar care vor rămâne.
Când, după doi ani de mandat, descoperi că de vină e greaua moștenire
Întrebat dacă își reproșează ceva din eșecul naționalei la Euro 2016, Burleanu a invocat greaua moștenire lăsată de Mircea Sandu. Cu două săptămâni înainte, când își vota prima de calificare de 90.000 de euro, actualul șef al FRF nu mai amintea nimic de predecesorul său
În timpul ăsta, Burleanu stătea low-profile, aștepta să treacă balamucul. Avionul tricolorilor a ajuns în țară marți dimineața, aproape pe furiș. Șeful FRF a scăpat de urările de bine ale suporterilor, dar nu și de ziariști. La întrebarea dacă își reproșează ceva, a răspuns, din nou, ca la manualul rinocerilor de partid: da, își reproșează că procesul de reconstrucție a fotbalului românesc, pe care el personal l-a declanșat în urmă cu doi ani și îl accelerează acum la cea mai înaltă viteză, n-a început în 1990. În traducere: eu fac totul să ridic România pe cele mai înalte culmi ale civilizației și progresului, dar greaua moștenire… Mereu și mereu și mereu, aceiași peștișori roșii aruncați ca să abată atenția de la subiect. Leit Victor Ponta, de zici că au avut aceiași profesori.
OK, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au făcut praf fotbalul timp de 25 de ani. Pentru asta au fost criticați la vremea lor, istoria le va consemna indubitabil răspunderea, de coada le va atârna veșnic tinicheaua incompetenței, abuzului, ticăloșiei. În urmă rămân mii, zeci de mii de articole despre nenumăratele lor potlogării. Doar că aceste ciume au plecat deja de doi ani. Iar noii conducători trebuie să răspundă pentru ce fac, la rândul lor. Că nu sunt capabili să facă asta, că nu au bărbăția să își asume eșecul cum fac cu succesul, îi descalifică.
V-ați luat 650.000 de euro? Da, dar ăia dinainte și-au tras mai mult!
Tot mandatul lui Burleanu este, de fapt, despre unghiurile reflectoarelor, despre cutele sacoului, despre oportunitatea aparițiilor în public, despre știrile valorizante. Ultimele zile sunt elocvente.
> Când s-a aflat că intenționează să treacă prin Comitetul Executiv o primă exorbitantă pentru calificarea României la Euro, șeful FRF a dezmințit public, vehement, contracarând eficient valul incipient al revoltei publice. A lăsat să treacă săptămânile și a strecurat din nou subiectul pe ordinea de zi a ultimului Comitet Executiv de dinaintea plecării la Euro. Băieții și-au împărțit prada într-o sâmbătă, când atenția publicului era amorțită, și a doua zi au șters-o în Franța, departe de unda de șoc din țară: las”, că până ne întoarcem, se uită! Iar ca la manual: opinia publică are memorie scurtă. Totul e să nu-i amintească ăștia de la presă.
> „Astăzi s-a stabilit fondul de premiere pentru administrația Federației Române de Fotbal și pentru membrii Comitetului Executiv într-un procent de 8,12 la sută, în cuantum de 650.000 de euro.” Așa a fost ambalată de șeful FRF decizia de a-și acorda, sieși și altor funcționari, zeci de mii de euro după o campanie de calificare la Euro în care Sânmărtean, Budescu și Keșeru ar fi jucat la fel și cu el, și fără el. În ziua în care tocmai băgase mâinile până la cot în geanta cu bani de la UEFA, Burleanu transmitea opiniei publice că dijma era de „numai” 8,12% din total, că vechea conducere își trăgea mai mult și că Mircea Sandu își acorda și prime de organizare a meciurilor.
> Întors de la Euro și întrebat cu subiect și predicat dacă dă banii înapoi, pentru a fi investiți în centre juvenile, același Burleanu a răspuns uluitor: „Sectorul de copii și juniori este o prioritate pentru noi”. Nici mai mult, nici mai puțin.
> Iordănescu va fi sacrificat, zilele următoare, tot din calcul. Poporul vrea victime și Burleanu știe că e momentul unei execuții. Acum, când tot mai mulți își amintesc de el și de „performanțele” sale la vârful FRF, simte că pericolul e mare, trebuie băgat cineva la înaintare. Iar cel mai nimerit este selecționerul, rămas între timp fără proptele în guvern.
Însuși jocul acesta alunecos cu Iordănescu spune totul despre felul în care e condusă federația. Burleanu s-a lăsat moale în brațele generalului Gabi Oprea în momentul numirii lui Iordănescu. Dar Oprea nu mai e nici ministru, nici personajul atotputernic din urmă cu doi ani, așa că președintele FRF și-a regăsit suflul. Însuși Iordănescu cel trădat acum a jucat dublu în 2014, când a făcut parte din echipajul lui Gică Popescu la alegerile pentru șefia FRF, pentru ca apoi să fugă în barca lui Burleanu.
Asta se cheamă moralitate cu geometrie variabilă.
Vlad Chiricheș a făcut marți jumătate din gestul care se aștepta de la el: a inițiat o întâlnire cu presa. Cealaltă jumătate, aceea a asumării eșecului, a lipsit. FOTO: Mediafax
P.S. Spre deosebire de șeful FRF, Vlad Chiricheș a avut demnitatea să iasă în fața publicului. Câteva ore după revenirea delegației în România, căpitanul naționalei a convocat marți, din scurt, o conferință de presă. Surprinzătoare, acțiunea a generat imediat speculații. Două erau presupunerile principale. Ori a) supărat de critici, Chiricheș urma să anunțe că-și ia jucăriile și pleacă de la națională, ori b) căpitanul, în urma consultărilor cu grupul, urma să își asume public eșecul și să-și ceară scuze suporterilor pentru porcăria de la meciul cu Albania.
Precedente existau pentru ambele situații. Chivu și Rădoi s-au retras și ei de la națională, nemulțumiți de poporul nerecunoscător. Pe de altă parte, în toamna lui 1990, după un 0-3 în Ghencea, cu Bulgaria, în preliminariile pentru Euro 1992, Lăcătuș a dat citire unei scrisori deschise a tricolorilor în care echipa își cerea iertare suporterilor pentru joc, atitudine și deziluzia provocată și promitea că asemenea lucruri nu se vor mai repeta. Generația de aur s-a ținut de cuvânt.
Până la urmă, n-a fost nici una, nici alta. Chiricheș a venit în fața ziariștilor nedumeriți și a așteptat întrebările: nu avea nimic special de spus. Exact ca naționala pe care o reprezintă.