Ce i-au transmis medicii de la Spitalul Floreasca soției lui Daniel Onoriu, după 3 săptămâni în care pilotul e în comă: „Știu cum era înainte și cum e acum… Nu accept să-l văd așa!”
Daniel Onoriu, celebrul pilot de raliuri, se află în comă de mai bine de trei săptămâni, iar soția acestuia a dezvăluit ce i-au transmis medicii.
Familia lui Daniel Onoriu trece prin momente cumplite, toate acestea după ce acesta a intrat în comă în urma unei intervenții chirurgicale.
Izabela Onoriu, soția pilotului de raliuri, a oferit noi detalii despre starea de sănătate a lui Daniel Onoriu și susține că medicii i-au transmis că lucrurile decurg spre bine, dar ea nu este mulțumită.
Ce i-au transmis medicii de la Spitalul Floreasca soției lui Daniel Onoriu
Izabela Onoriu a rămas marcată când l-a văzut intubat pe soțul ei, dar situația acestuia este mai bună față de cum era în primele zile.
”Medicii spun că e puțin mai bine, dar că evoluția e cu pași mici. Ăsta e un lucru bun pentru noi și ne dă curaj chiar dacă pașii sunt mici, bine că nu se duce în jos, ci că urcă ușor, ușor.
Îl văd eu cu aparatele alea, știu cum era înainte și cum este acum, nu știu, nu accept să-l vad așa, inima sufletul nu acceptă să-l vadă în starea asta, față de primele zile după operație arată mai bine, dar tot intubat, tot cu aparate”, a spus Izabela Onoriu, soția lui, într-o emisiune TV.
„Încă nu a ieșit din stare critică, fiind intubat nu se pune problema ieșirii din stare critică, speră și fac tot ce e posibil omenește ca el să fie bine”, a mai spus soția lui Daniel Onoriu.
Daniel Onoriu este internat, în comă indusă, după ce au apărut complicații în urma unei operații de micșorare a stomacului pe care a făcut-o la o clinică din Turcia. Fostul pilot de raliuri a ajuns de urgență la spital la începutul lunii decembrie și a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență.