Ce înseamnă din punct de vedere financiar pentru Steaua o calificare în primăvara europeană. Implicațiile meciului cu Dinamo Kiev

Meciurile din ultima rundă a grupelor Europa League din acest sezon se vor disputa joi, iar Steaua va întâlni de la ora 22:05 pe Dinamo Kiev, formație deja calificată în primăvara europeană. Fotbaliștii lui Costel Gâlcă așteaptă cu nerăbdare acest joc, chiar dacă șansele de calificare nu mai sunt la fel de bune ca înaintea jocului pierdut la Aalborg. Cert e că Steaua trebuie să câștige cu ucrainenii dacă vrea să meargă mai departe, iar Aalborg nu trebuie să ia toate cele trei puncte din Portugalia, de pe terenul celor de la Rio Ave.

Jucătorii ar putea să împartă suma de 700.000 euro

Ultimul meci important al anului pentru Steaua dă și o motivație în plus  fotbaliștilor lui Gâlcă. Li s-a transmis că dacă se va obține calificarea, sigur va veni și o primă din partea conducerii. Nu le-a fost comunicată suma, dar ei știu ce vor. Dacă merg în primăvara europeană, jucătorii speră să-și împartă banii rezultați în urma punctelor obținute în Grupa J. Până acum, Steaua a obținut două victorii, care se răsplătesc de către UEFA cu câte 200.000 de euro și un rezultat de egalitate pentru care clubul va primi 100.000 de euro. Dacă vor învinge și pe Dinamo Kiev și se vor califica în runda eliminatorie, steliștii vor ajunge să împartă în total 700.000 de euro, o sumă deloc de neglijat. Cam 27.000 de euro de „căciulă” dacă s-ar împărți în mod egal la fiecare component al lotului înscris la UEFA, dar probabil se va ține cont de aportul fiecăruia.


Drept să vă spun, eu mă gândeam deja la meciul de joi, pe final. Acolo îmi e gândul și cred că și jucătorilor mei le era tot acolo capul. De asta nu am avut un joc prea reușit cu Iași. Mintea ne e la meciul cu Dinamo Kiev pentru că ne-am putea îndeplini un obiectiv important dacă ne-am califica

Constantin Gâlcă, antrenor Steaua



Szukala va reveni în echipă după ce a fost suspendat pentru cumul de cartonașe. El a fost pe teren la meciul din deplasare cu Rio Ave, scor 2-2

Steaua a acumulat deja 1,8 milioane de euro din Europa League 

Până acum, doar în Europa League, Steaua a acumulat 1,8 milioane de euro (1,3 milioane euro bonus de participare în grupă, 400.000 de euro pentru două victorii și 100.000 euro pentru un egal). Clubul nu va avea prea mult de câștigat dacă se va obține calificarea în primăvara europeană, pentru că pentru faza următoare Steaua poate primi maximum 600.000 de euro (200.000 euro dacă se câștigă meciul cu Dinamo Kiev, 200.000 euro dacă se califică după locul doi din grupă și încă 200.000 de euro bonus pentru accederea în runda eliminatorie cu 32 de echipe). Miza clubului poate fi suma de bani ce ar putea proveni din vânzarea de bilete, acum la meciul cu Dinamo, dar și dacă în turul  următor (16-imi), în februarie, Steaua va da piept cu o echipă de calibrul lui Inter Milano, Fiorentina sau Napoli.


INFO Szukala și Prepeliță vor reveni în primul „11” al Stelei după ce la Aalborg au absentat din cauza suspendărilor. Echipa probabilă pentru partida cu Dinamo Kiev este: Arlauskis – Papp, Szukala, Varela, Filip – Prepeliță, Sănmărtean – Ad. Popa, Chipciu, Tănase – Keșeru


Meciul cu Dinamo Kiev e foarte important pentru noi, e decisiv, e totul. Am încredere că ne vom califica, să fie un sezon bun pentru noi

Constantin Gâlcă, antrenor Steaua


Publicat: 10 12. 2014, 16:43
Actualizat: 10 12. 2014, 16:44