Venirea lui Ionuț Chirilă la Academica Clinceni s-a oficializat joi seara. Problemele apar din simplu motiv că promisiunile sale în materie de finanțare, susținând că va aduce cu el oameni de afaceri importanți, nu au prins contur, cel puțin nu deocamdată.
Surse ProSport susțin că Ionuț Chirilă a fluturat două variante: omul de afaceri Claudiu Florică și compania Militari Residence, sumele fluctuând de la 100.000 la 500.000 de euro. De asemenea, a cerut comisioane la vânzarea unor jucători în viitor.
Despărțirea de Ilie Poenaru, cel care se afla în funcţie de la 1 ianuarie 2018, s-a petrecut acum o săptămână, perioadă în care conducerea ilfoveană a câutat și antrenor, dar și bani pentru supraviețuire.
Academica Clinceni este aproape de faliment dacă nu va fi o infuzie importantă de bani, pentru moment este nevoie de cel puțin jumătate de milion de euro.
În ultimele zile, Claudiu Florică, fostul patron de la Regal București, a fost văzut des în compania lui Ionuț Chirilă. Cei doi au urmărit câteva antrenamente și meciuri-test, plecând amândoi în același automobil.
Omul de afaceri Claudiu Florică a fost trimis în judecată de către DNA în dosarul Microsoft pentru spălare de bani. A creat clubul de fotbal Regal Sport Bucureşti, care din 2018 a devenit ACS “Centrul de Performanţă Rapid Bucureşti”. În primăvară a negociat şi preluarea FC Argeş, dar tranzacţia a picat.
În 2014, Regal Sport, al cărei director general era Claudiu Florică, s-a asociat cu Academia de Fotbal deschisă de Atletico Madrid în România. După asociere, Florin Răducioiu a fost o perioadă la Regal. Contractul cu clubul prezidat de Enrique Cerezo s-a încheiat în 2018. Radu Drăgușin este cel mai bun produs al clubului care avea sediul pe stadionul Coresi, fiind vândut la Juventus Torino pentru 250.000 de euro.
În actuala ediţie de campionat, Academica Clinceni ocupă ultimul loc al clasamentului Ligii I, cu doar 2 puncte după 9 etape disputate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER