Adrian Mihalcea a vorbit la ProSport Live la exact două luni de la instalarea ca antrenor la Dinamo. Un antrenament și niciun meci sunt evenimentele bifate până acum de fostul atacant la conducerea „haitei”. Tehnicianul recunoaște că din vară ar putea să nu mai aibă nici pe cine antrena: jumătate de echipă este la final de contract.
Ionuț Negoiță se joacă de-a „vând echipă, cine o cumpără?”, suporterii strâng rândurile și suportă cheltuielile curente ale clubului, dar problema cea mare a echipei ar putea fi la finalul sezonului.
Adrian Mihalcea a vorbit la ProSport Live despre contracte, negocieri și renegocieri. „Va fi foarte greu”, recunoaște tânărul antrenor, care are mai nou și grija lui Mattia Montini, dorit la Craiova de Cristiano Bergodi.
– Care e situația lui Montini, dorit de Bergodi la Craiova? – Problema lui Montini e că în vară își termină contractul, dar eu ştiu că deja există discuții între el și conducere pentru o eventuală prelungire a contractului.
– Ți-l dorești pe Montini – Normal. Cel puțin până în vară îmi doresc ca toți să fie trup și suflet, va urma o perioadă grea. Există negocieri, poate vor exista și renegocieri la cei care au deja contract, pentru că va urma o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. Avem 6-7 jucători la final de contract. Sunt jucători care au dus greul acestui campionat, jucători importanți și îmi doresc ca ei să ajungă la un numitor comun cu conducerea și să își reînnoiască contractele. Nu depinde de mine, ci de discuțiile pe care le vor avea cu conducerea.
– Fotbaliștii lui Dinamo au mereu cel puțin două luni restanţe salariale – Am nişte băieți extraordinar de înțelegători. Au înțeles situația de la Dinamo, ştiu eforturile care s-au făcut, bravo lor. Poate, după restanţele pe care le-au primit, sunt mult mai dornici de a începe pregătirile. N-a fost ușor să se plătească acest salariu. Și ei sunt convinși că se pot regla lucrurile la un moment dat. Depinde cum începem, ce vom face și în Cupa României
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER