FC Hermannstadt era condusă la pauză, de Petrolul, cu 0-3, și au apărut detalii cu privire la ce s-a întâmplat în vestiarul sibienilor.
Marius Măldărășanu, antrenorul echipei FC Hermannstadt, a dezvăluit ce le-a spus jucătorilor pe care-i pregătește, după primele 45 de minute ale partidei de la Ploiești.
FC Hermannstadt a fost învinsă, în deplasare, de Petrolul Ploiești, 1-4, în primul meci din etapa a 11-a din Superliga. Golurile au fost marcate de Ricardinho (6), Rădulescu (11, 26) și Grozav (64), pentru gazde, respectiv, Buş (48). La finalul partidei, Marius Măldărășanu, antrenorul oaspeților, a reacționat.
„Am avut în prima repriză trei ocazii singur cu portarul, cinci în tot meciul, dar era 3-0 pentru adversari. La pauză le-am spus că orice gol ne bagă în meci. Simțeam că puteam marca. A venit acea fază (n.r. – de la al patrulea gol al gazdelor) și ne-a dat totul peste cap.
La 3-1 ai speranță, să-ți dorești. Le-am spus că pregătim, deja, meciul din etapa viitoare, pentru că trebuie orgoliu. Dar a venit al patrulea gol, ne-am bramburit, s-a stricat totul.
Suntem echipa cu cele mai puține faulturi. Neavând o agresivitate corectă, pierdem. Tactic nu au greșit cu nimic. Ai ratat, vine fază fixă, se face diferența. Dar pe urmă facem greșeală, vine al doilea gol.
Erau cu capetele plecate, dar conștienți că au făcut un meci bun. Felicit Petrolul, sunt trei puncte mari pentru ei. Trebuie să uităm meciul ăsta. Când le ies traseele, ce să le spui?
Eram în postură bună după patru etape. Din păcate luăm goluri, trebuie să reglăm. Trebuie să câștigăm etapa viitoare. Am încredere pe toți, dar nu pot să-i folosesc pe toți.
Murgia are seriozitate, profesionalism, joacă cu zâmbetul pe buze. Depune efort maxim. I-am spus să nu riște o accidentare, că dă totul. A profitat de șansa pe care i-am dat-o”, a spus Măldărășanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER