Ce s-ar fi întâmplat cu Adrian Mutu la Rapid dacă nu avea rezultate bune din start? Meme Stoica, dezvăluiri din culisele clubului giuleștean: „A închis multe guri!”
La începutul lunii martie, Adrian Mutu (42 de ani) a fost instalat la „cârma” Rapidului, iar de atunci „Briantul” a reușit numai victorii, cinci la număr.
Patru victorii au fost reușite în play-out-ul Ligii 1, giuleștenii fiind pe primul loc cu 32 de puncte, poziție ce asigură barajul pentru Conference League. „Vișiniii” s-au detașat la 3 puncte de Botoșani și au un golaveraj excelent: 9 goluri marcate și doar unul primit.
Numirea lui Adrian Mutu pe banca tehnică a Rapidului nu a fost văzută cu ochi buni de toată lumea, însă acum „Briliantul” arată de ce a fost ales. Mihai Stoica și Andrei Vochin l-au elogiat pe actualul tehnician al giuleștenilor și spun că echipa are șanse să prindă locurile de Europa.
Meme Stoica, dezvăluiri din culisele clubului giuleștean: „A închis multe guri!”
Ultima victorie a giuleștenilor a venit împotriva celor de la UTA, chiar la Arad, scor 2-0, echipa consolidându-și prima poziție a play-out-ului, loc ce duce la barajul pentru Conference League.
Echipa condusă de Adrian Mutu a arătat un joc solid contra „Bătrânei Doamne”, golurile fiind marcate de către Alex Ioniță și Rareș Ilie.
După partida disputată la Arad, Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, i-a atribuit lui Adrian Mutu doar cuvinte de laudă și spune că în acest moment „a închis multe guri” cu rezultatele pe care le-a reușit la Rapid. Andrei Vochin, consilier FRF, l-a elogiat și el pe „Briliant”, având o simpatie pentru acesta încă de când atrena la FC U Craiova 1948.
Scaunul lui nu era confortabil când s-a dus la Rapid. Mai vorbesc, că am cunoştinţe multe care ţin cu Rapid. Începe să închidă cam multe guri Adrian Mutu. La ce arată Rapidul acum pare favorită la al patrulea loc de cupe europene – Mihai Stoica
„Pentru mine nu e o surpriză, am mai spus-o. Mie îmi plăcea ce juca Craiova lui Mititelu pe vremea lui Mutu, avea prea puţine puncte faţă de fotbalul pe care-l juca”, declarat Andrei Vochin pentru Orange Sport.