Suporterul dinamoviștilor, care a pătruns pe teren la meciul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și Dinamo și a luat un steag al Ungariei dintr-o zonă ocupată de susținătorii gazdelor, nu mai poate intra pe un teren de fotbal timp de un an, fiind amendat și cu 1.000 de lei.
Este vorba despre un suporter al echipei Dinamo care, după pauză, a pătruns în spațiul amenajat pentru suporterii Sepsi, a luat de pe gardul stadionului un steag care are culorile Ungariei și a fugit cu el pe teren către colegii lui de la Dinamo.
A fost reținut de către stewarzi, persoana în cauză a fost interză 12 luni pentru a participa la activități sportive și în plus i s-a acordat o sancțiune contravențională de 1.000 de lei.
Mai avem o persoană preluată de Jandarmi, are dosar penal pentru port de arme albe și port de materiale pirotehnice”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Colonel Adrian Stoian, purtator de cuvânt gruparea mobilă de jandarmi Brașov.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER