Ce spune Florin Răducioiu despre finalul inedit al partidei România U21 – Danemarca U21: „Nu e nimic ruşinos! Te înţelegi din priviri!”
Florin Răducioiu, fostul mare internațional român, a vorbit despre finalul inedit al partidei România U21 – Danemarca U21, 1-1, în care ambele echipe au ales să paseze la trecerea timpului.
Primul gol al partidei România U21 – Danemarca U21 a fost marcat de Nikolai Laursen, în minutul 50. Din fericire, România a egalat, în minutul 72, prin reușita lui Ionuț Costache.
„Tricolorii” au încheiat grupa preliminară pe locul 2 și au reușit să se califice la EURO U21.
Ce spune Florin Răducioiu despre finalul inedit al partidei România U21 – Danemarca U21
Fostul fotbalist consideră că nu este nimic rușinos în decizia pe care au luat-o jucătorii celor două naționale, deoarece ambele echipe erau mulțumite cu rezultatul de pe tabelă.
„Te înţelegi din priviri. Lucrurile erau foarte clare, ambele echipe erau mulţumite. Sunt lucruri care se întâmplă, e inevitabil. Când ambele echipe sunt mulţumite, nimeni nu mai forţează, aştepţi fluierul final. Nu e nimic ruşinos în asta aş spune eu”, a declarat Florin Răducioiu, la Telekom Sport.
Dialog senzațional între Adrian Mutu și selecționerul danezilor în timpul meciului care ne-a dus la Euro U21
La final partidei România U21 – Danemarca U21, Adrian Mutu a dezvăluit ce a discutat cu selecționerul nordicilor, chiar pe teren.
„Mi-a spus antrenorul lor spaniol ( n.n. Albert Capellas) de ce nu risc și i-am transmis că nu mă bat singur. Cum i-am atacat, era să dăm gol. L-am lăsat să iasă și era să ia bătaie. Sacrifici tot pentru obiectivul principal. Le-am spus jucătorilor că toată presiunea e pe mine. Doar eu sunt responsabil. Asta pentru că ei sunt tineri și n-am știut dacă pot gestiona sentimentele unui asemenea meci cu miză.
Am încercat să fiu cât mai lucid și să nu mă las dus de val, să intrăm în degringoladă. Am 250 de mesaje pe whatsapp, nici n-am avut timp să răspund. Eu azi mai vorbesc, iar apoi îi las pe băieți să ia meritele. Le-am spus jucătorilor înainte de meci că n-am ce să le reproșez. Le-am spus să joace pentru ei. Antrenorul lor mi-a transmis că n-a mai întâlnit un asemenea adversar, care să le pună așa probleme”, a spus Adrian Mutu, la Digi Sport, după ce jucătorii au intrat peste el la conferința de presă.