Mihai Rotaru și Sorin Cârțu, doi dintre oficialii Universității Craiova, se contrazic în ceea ce privește interesul oltenilor pentru Mirel Rădoi.
Mirel Rădoi și Laszlo Balint s-au aflat pe lista oficialilor de la Universitatea Craiova pentru a prelua banca tehnică a oltenilor, însă fostul antrenor al celor de la UTA Arad l-a înlocuit pe Laurențiu Reghecampf.
Deși Sorin Cârțu a declarat că a negociat cu Mirel Rădoi și a insistat ca acesta să preia banca tehnică a Universității Craiova, Mihai Rotaru l-a contrazis pe președintele grupării din Bănie.
Mihai Rotaru este încântat de faptul că trupa din Bănie a fost preluată de Laszlo Balint și susțone că nu și-ar fi dorit ca Mirel Rădoi să fie în locul actualului antrenor al Universității Craiova.
„Dimineața aveam reunirea lotului și nu aveam antrenor. A fost o listă de antrenori, vreo șase sau șapte nume. Am hotărât să mergem mai departe cu Laszlo Balint. Nu mai contează la cine ne-am mai gândit. Nu mi-ar fi plăcut să vină Mirel Rădoi în locul lui Laszlo Balint în acest moment. Este un „nu” clar”, a declarat Mihai Rotaru la Fotbal Club.
Laszlo Balint (43 de ani) a fost prima dată antrenor la Târlungeni (2010 – 2014), iar în iulie 2015 a preluat-o pe Academica Clinceni. Acesta a mai trecut pe la ASA Târgu Mureș (iunie – septembrie 2017), Csikszereda (septembrie 2017 – iunie 2018), Sportul Studențesc (iulie 2018 – ianuarie 2019), Metaloglobus (ianuarie – iunie 2019) și UTA Arad (iulie 2019 – ianuarie 2022).
Universitatea Craiova a încheiat sezonul precedent pe locul trei în clasamentul play-off-ului, cu 48 de puncte, la 8 în spatele lui FCSB și la 9 distanță de CFR Cluj. Formația din Bănie a bifat șapte victorii și trei eșecuri în play-off și a avut un golaveraj de 22 goluri marcate și 9 primite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER