O dată cu apropierea play-off-ului, veştile bune încep să apară pentru antrenorul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe. Astfel, jucătorii care i-au lipsit în ultima perioadă ar putea reveni treptat la antrenamente şi vor fi şi disponibili pentru importantele partide care-i aşteaptă pe alb-albaştri, care încearcă să rămână ancoraţi în lupta la vârf.
Dintre jucătorii cu probleme medicale în ultima perioadă, au revenit la antrenamente şi vor intra cât de curând în partidele oficiale Vladimir Screciu, Ştefan Baiaram şi Mihai Căpăţână. Cei trei au absentat în derby-ul cu FCSB, iar jucătorul care s-ar reface cel mai repede este Vladimir Screciu. Nu ar fi exclus să asistăm în următorul meci al Universităţii Craiova, cel cu FC Voluntari, programat duminică, de la ora 17.45, şi la revenirea lui Ştefan Baiaram.
„Cel mai important este să revină Baiaram. Dacă Baiaram revine rapid, e ca şi cum am fi adus un jucător nou. El nu e sută la sută, dar în etapele următoare va apărea. Noi ne gândim la două transferuri acum, cred că ar fi formidabil dacă reuşim acest transferuri. Primul transfer este Baiaram, iar al doilea este Bancu. Nu că nu este foarte important şi Screciu, dar el revine mult mai rapid, spre deosebire de ceilalţi doi”, a anunţat Eugen Neagoe.
Ştefan Baiaram se antrenează alături de colegii săi de săptămâna trecută, iar în curând este aproape de sută la sută la nivel fizic, singurul semn de întrebare fiind legat de forma sa sportivă. De asemenea, Mihai Căpăţână poate reveni şi el pe teren în curând, după ce şi-a fracturat două degete la un antrenament, înaintea partidei cu Farul.
O veste bună îl priveşte şi pe căpitanul echipei din Bănie, Nicuşor Bancu. Aflat în plin proces de recuperare după grava accidentare suferită în toamna trecută, ruptură de ligamente încrucişate, internaţionalul oltean a efectuat un nou control medical la clinica reputatului medic italian Pier Paolo Mariani, iar acesta i-a dat OK-ul pentru a-şi începe antrenamentele pe teren. Chiar dacă Bancu va reveni pe teren mai repede decât era preconizat, sunt şanse mici ca el să fie folosit în vreun meci din actuala stagiune, cel mai probabil urmând să revină o dată cu stagiul de pregătire din vară.
„Căpitanul nostru a efectuat astăzi un nou control medical la celebra clinică Villa Stuart din Roma. Vestea excelentă a zilei este că medicul Pier Paolo Mariani a hotărât că Nicușor Bancu poate începe din acest moment antrenamentele pe teren” a anunţat clubul Universitatea Craiova. Bancu a efectuat până acum recuperarea numai în cadrul centrului deţinut în Bănie de Alin Burileanu, fizioterapeutul echipei naţionale a României, cel care l-a însoţit pe Bancu şi la Roma.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER