Cea mai vehementă reacție după ce Qaka ar fi înjurat FCSB: „Minciuni!”. Cine s-a pus „scut” în fața internaționalului albanez

Flavius Stoican (41 de ani) a avut cea mai vehementă reacție după ce Kamer Qaka (23 de ani), fotbalist abia revenit la Iași, ar fi înjurat FCSB la primul meci de la întoarcerea în Copou. Antrenorul ieșenilor i-a luat apărarea internaționalului albanez și a catalogat drept „minciuni” acuzațiile care i se aduc. Stoican spune că a avut un dialog cu Qaka.

Kamer Qaka (23 de ani) s-a întors la Poli Iași, după un scurt periplu la FCSB. Albanezul a fost titular și a avut o prestație lăudată de toată lumea la primul meci de la revenirea în Copou, dar la finalul partidei ar fi făcut un gest urat, înjurând FCSB alături de suporterii ieșeni. Qaka s-a apărat imediat, iar acum Stoican îi ia apărarea fotbalistului după care a tânjit.

„Minciuni că el a înjurat! Am vorbit cu el, mi-a spus ‘Mister, m-am simțit așa de bine! (n.r. – la FCSB)’. Minciuni! E un jucător care nu deranjează”, a spus Flavius Stoican, miercuri seară, la DigiSport.

De partea cealaltă, jucătorul s-a apărat și el după acuzațiile care i s-au adus: „Nu este adevărat că am înjurat FCSB. Este o minciună. Cei care mă cunosc știu că eu nu înjur. A fost clubul la care am jucat și nu pot face asta. Poate în viitor mă voi întoarce la FCSB, nu am niciun resentiment față de club. M-am înțeles foarte bine cu colegii, cu antrenorii, nu pot să-i vobesc de rău”, a declarat Kamer Qaka.

 

Publicat: 05 09. 2018, 21:25
Actualizat: 05 09. 2018, 21:26