Cei de la FCSB nu cred că starul Universității Craiova va lipsi din derby! Vlad Chiricheș, reacție tranșantă despre Alex Mitriță

În cel mai interesant meci al etapei a treia din play-off-ul Superligii se întâlnesc FCSB și Universitatea Craiova.

Partida are loc duminică, 7 aprilie, de la ora 20:30, pe Arena Națională, iar la echipa oaspete ar putea lipsi un jucător de bază.

Vlad Chiricheș este ferm convins că Alexandru Mitriță va fi pe teren la meciul de duminică

Alexandru Mitriță, căpitanul formației din Bănie, a ieșit accidentat din meciul cu Oțelul Galați, care a contat pentru sferturile de finală ale Cupei României. El a fost înlocuit în minutul 105 cu Elvir Koljic, iar după alte zece minute oaspeții au marcat golul calificării.

Mitriță resimte dureri mari la gleznă, dar oficialii clubului speră ca problema să nu fie chiar atât de gravă, încât jucătorul să absenteze o perioadă și mai lungă de timp. Totul se va clarifica, după ce va veni rezultatul RMN-ului.

Veteranul echipei bucureștene, Vlad Chiricheș, este ferm convins că Mitriță va fi pe teren la meciul de duminică. „Mitriță este căpitanul echipei și este clar că este un jucător important pentru ei și lipsa lui se va simți, dacă nu va juca…

Eu îl știu pe Alex Mitriță și este un jucător puternic și nu cred că nu va juca. Decât dacă este ceva foarte serios. Eu cred că va juca la București”, a declarat Vlad Chiricheș, potrivit Digi Sport.

Vlad Chiricheș nu se vede campion nici dacă FCSB învinge Universitatea Craiova

Fundașul central al grupoării roț-albastre s-a referit și la meciul propriu-zis. În acest moment, FCSB are un avans de 7p față de Universitatea Craiopva și 10 de CFR Cluj și Rapid, care se întâlnesc sâmbătă în meci direct.

„Este un meci important și foarte greu. Poate oamenii nu îl văd atât de greu pentru că se gândesc că cei de la Craiova au pierdut meciul cu Oțelul, dar eu spun că este o echipă foarte bună și trebuie să ne ridicăm la un nivel foarte bun ca să câștigăm.

Cred că este un moment important și o victorie îți poate da mai multă liniște, mai multă încredere, dar asta nu înseamnă că am câștigat campionatul”, a mai transmis Chiricheș.

Basilio Ndong, accidentat și el la meciul cu Oțelul din Cupa României, va lipsi cu FCSB

În ceea ce privește echipa olteană, eventuala absență a lui Mitriță nu este singura bătaie de cap a tehnicianului bulgar Ivaylo Petev. Alt jucător ieșit accidentat în meciul cu Oțelul este Basilio Ndong, fiind fost înlocuit în minutul 20 cu Ştefan Vlădoiu.

Internaţionalul din Guineea Ecuatorială are şanse mici să joace în partida cu FCSB, postul de fundaş stânga urmând a fi acoperit de Mihai Căpăţână.

De asemenea, Screciu şi Bancu, care au absentat în ultima perioadă tot din motive medicale, au șanse infime să fie recuperați până la ora meciului.

Publicat: 05 04. 2024, 18:11