FCSB ar putea să se despartă de trei jucători în următoarea perioadă, în condițiile în care fotbaliștii au intrat în ultimele șase luni de contract cu roș-albaștrii.
Mihai Udrea (23 de ani), Ionuț Panțîru (28 de ani) și Vlad Chiricheș (35 de ani) sunt în pericol să nu mai continue în tricoul campioanei României, însă veteranul din defensivă a fost lăudat recent de Gigi Becali.
Trei dintre oamenii din lotul lui Charalambous și Pintilii ar putea pleca de la FCSB în cel mai scurt timp.
Mihai Udrea, Ionuț Panțîru și Vlad Chiricheș intră în ultimele luni de contract cu FCSB și pot semna oricând cu un alt club din postura de jucători liberi.
Am zis că sunt jucători, să le dau șansa… nu mai vreau să spun cine. La Panțîru e clar. Face numai prostii. Puteam să pierdem puncte din cauza prostiilor lui” – Gigi Becali, patron FCSB
Dacă Udrea și Panțîru au șanse minime să mai continue cu roș-albaștrii, Chiricheș i-a schimbat părerea lui Gigi Becali, după ultimele prestații din 2024.
Forțat la un moment dat să se retragă, Vlad Chiricheș a impresionat pe final de an, atunci când FCSB a făcut meciuri foarte bune atât în Superliga, cât și în Europa League.
„Sper să fiu un exemplu pentru ceilalți, e mult mai greu pentru un jucător tânăr. Continui să am pasiune, vin la antrenament cu plăcere, mă bucur de fotbal și ăsta e cel mai important lucru”, spunea Vlad Chiricheș.
În primul meci oficial din 2024, FCSB o va întâlni pe Hermannstadt, imediat după ce va reveni din cantonamentul pe care îl va face în Antalya.
E clar că am nevoie de mai multe meciuri (n.r.- pe postul de mijlocaș la închidere), de antrenamente pe acea poziție, ca să-mi găsesc reperele, să joc mai repede. Sunt momente în care mă gândesc că sunt fundaș central și temporizez prea mult, o țin prea mult și trebuie să mai lucrez” – Vlad Chiricheș, fundaș FCSB
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER