Cel mai bun jucător al lui Partizan din meciul cu Steaua se află în mijlocul unui mare scandal în Serbia. Duckadam, la ProSport LIVE: „Am putea să profităm”

Andrija Zivkovic, numărul 17 din echipa Partizan Belgrad, a lăsat o impresie foarte bună după jocul cu Steaua, scor 1-1. Fotbalistul în vârstă de numai 19 ani, care a evoluat pe postul de mijlocaș dreapta, deși e stângaci, e considerat viitorul produs de export al campioanei Serbiei. Numai că în țara vecină există un mare scandal în ceea ce-l privește pe fotbalistul care a ieșit campion mondial cu selecționata U20 în această vară, în Noua Zeelandă.

  • Andrija Zivkovic a câștigat finala din acest an a Campionatului Mondial U20, după ce Serbia a învins Brazilia în finală cu scorul de 2-1, iar golul victoriei a fost reușit datorită assist-ului oferit de mijlocașul lui Partizan

75 % din drepturile federative ale acestui jucător au fost cedate, pe ascuns, de către fosta conducere a lui Partizan unei firme de impresariat care nu are nicio legătură cu agentul fotbalistului. Zivkovic și agentul său nici nu știau de această afacere. Fosta conducere a fost înlăturată toamna trecută de suporteri prin alegerile care au avut loc la Partizan, iar noii șefi au descoperit actele acestei mutări neașteptate. În iarna următoare, Zivkovic va intra în ultimele șase luni de contract și Partizan nu mai deține decât 25% din el.

E cotat la 4 milioane de euro

Actuala conducere este gata să-l piardă gratis pe fotbalist la anul, numai ca firma de impresariat, simpatizată de fosta conducere, să nu încaseze 75% dintr-un eventual transfer. În momentul de față, Andrija Zivkovic e cotat la 4 milioane de euro, dar o calificare în grupele Champions League a lui Partizan i-ar crește și mai mult valoarea.

Steaua ar putea să se intereseze mai mult asupra situației acestui fotbalist, iar Helmuth Duckadam a declarat în acest sens la ProSport LIVE, ediția de joi, 30 iulie: „Într-adevăr, numărul 17 de la Partizan a arătat că e un jucător foarte interesant. Dar nu știu dacă noi avem forța financiară de a-l aduce, am putea încerca să profităm. Cred că despre această situație a lui, despre care mi-ați spus știu mai multe cluburi”.   

Publicat: 30 07. 2015, 16:35
Actualizat: 30 07. 2015, 17:46