George Florescu (39 de ani) a fost, în urmă cu un deceniu, cel mai contestat decar din istoria naționalei de fotbal a României. Într-o eră în care, sub tricolor, strălucea actualul antrenor al Rapidului, Adrian Mutu, în câteva ocazii, numărul 10, purtat, de-a lungul timpului, de Hagi, Dobrin sau Radu Nunweiller, ajungea la Geo Florescu. Fotbalist cu experiență în Danemarca, Ucraina sau Rusia, ardeleanul este, în prezent, antrenor la Sănătatea Cluj, Liga 3 în stagiunea 2022-2023. Într-un amplu interviu acordat pentru ProSport, acesta a povestit prin ce a trecut în anii respectivi, 2010-2012, cât a activat la echipa națională de seniori a României.
Prezentul îl găsește pe cel care va schimba prefixul în 2024 pe banca tehnică. Pornind de jos, mijlocașul, pentru că încă mai intră în dreptunghiul verde când este nevoie, antrenează pe Sănătatea Cluj, echipă dragă microbiștilor români prin surprizele făcute în Cupa României în urmă cu câțiva ani. Antrenorul-jucător, într-o dezbatere legată de fotbalul autohton, a propus o schimbare revoluționară în fotbalul nostru, pe modelul Ungariei, chiar în plin scandal cu privire la regula U21. Jucătorul crescut de „U” Cluj vine cu o schimbare de abordare a regulamentului: practic, cluburile care folosesc „underi”, în funcție de numărul si vârsta acestora, să fie premiate mai degrabă decât să fie obligate să-i folosească.
Geo Florescu, antrenor la Sănătatea Cluj. Ce faci, cum ești?
Sunt bine, acasă, cu familia. Mi-am început cariera în antrenorat, fiind, momentan, la Sănătatea Cluj. De doi ani am luat-o pe acest drum, îmi fac și școlile. O să termin licența B, nu știu care sunt regulile și cât de sus pot antrena, dar, pentru mine, e bine să prind experiență, s-o iau de jos și să-mi fac mâna.
Ai fost antrenor-jucător în acest sezon, corect?
Da, sezonul trecut am jucat mai mult, sezonul acesta, mai puțin. Dar vreau să revin. Nu pot să zic că e un nivel ridicat la Liga 3, cred că aș putea să mai fac față, cu brio, dar obiectivul nostru și, mai ales în eșaloanele inferioare, ar trebui să fie cel de a oferi șansa tinerilor să joace și să crească.
Care este proiectul la Sănătatea Cluj?
Am început un proiect acum doi ani prin care patronul și-a asumat o reîntinerire a lotului. Avem jucători tineri, chiar foarte tineri, și de 16-17 ani, care au fost titulari. Am convenit să fie axat acest proiect pe jucători tineri, să-i dezvoltăm, să le oferim șansa să facă pasul către un nivel superior.
Echipa este cunoscută, în ultimii zece ani, pentru victorii spectaculoase în Cupa României, cu jucători legitimați la o vârstă mai apropiată spre retragere. Ionuț Rada, Laurențiu Rus, Raul Ciupe… toți au jucat aici pe final de carieră. Se mai merge pe această abordare?
Mai avem doi jucători mai în vârstă, am mai intrat și eu, cum am zis, dar e și Dorin Goga (38 de ani, ex-Rapid, Poli Timișoara, „U” Cluj) aici, mai e Tilincă (43 de ani, ex-CFR Cluj, Farul). Dar, cum am zis, ne axăm pe jucători tineri sau foarte tineri. Din cauza asta, probabil, ne-a fost mai greu cu rezultatele. N-am reușit să legăm rezultate foarte bune, dar s-a văzut progres la jucători. Din punctul meu de vedere, este un pas înainte.
Vorbind de jucători tineri, tu, în acea perioadă a carierei tale, ai avut o viață extrasportivă mai tulbure. Cum a fost și ce sfaturi le poți da jucătorilor tăi tineri?
Am avut o perioadă mai puțin bună atunci când am încercat să scot capul în fotbalul românesc. Cred că am fost binecuvântat. Am făcut alegerea cea mai bună pentru mine și cariera mea. Sfatul meu este să stea departe de găști, de anturaj. Atunci când își aleg să urmeze cariera de fotbalist profesionist, trebuie să se axeze 100% pe ce au de făcut. Citisem recent un articol despre fotbaliștii profesioniști care ajung la un nivel înalt. Majoritatea ziceau că n-au avut planul B, că n-au avut, practic, altă alegere. Foarte mulți africani, sud-americani. Au ajuns în fotbalul de top, dar nu exista altă opțiune.
Așa a fost și la tine?
Cred că da. Am neglijat și școala, dar la un nivel. Școala este foarte importantă! Nu pot despărți fotbalul de școală. Educația este importantă, merg mână în mână. Trebuie să facem sacrificii să mergem și la școală, și la fotbal. Când mă refer la planul B, mă refer la distracții. Trebuie lăsate deoparte pentru a se concentra pe cariera de fotbalist.
Sunt foarte multe atracții.
Da, este o perioadă de rebeliune. Din păcate, atunci, în acel interval de vârstă, foarte mulți fotbaliști talentați se pierd. Nu reușesc să facă pasul de la juniori la seniori. Eu am fost un rebel, până la un moment dat, până am conștientizat că nu mă ajută deloc în viața de sportiv. Am reușit să-mi restructurez viața, să mă disciplinez.
La momentul respectiv, tatăl tău ți-a dat un „ultimatum”. Cât de importantă este susținerea părinților?
Extrem de importantă! Și băiatul meu joacă fotbal. Mă duc de multe ori la meciuri, la turnee, la antrenamente. Văd că generația asta are susținere din partea familiei. Există părinți foarte dornici să-și susțină copiii.
Poate mai dornici decât copiii.
Probabil, da, mai dornici. Câteodată. Dar, dacă reușim să realizăm că unul dintre talentele principale ale copiilor noștri este acesta de a fi fotbalist, eu cred că părinții ar trebui să-l susțină cu ce are nevoie el. Nu cu sfaturi, pentru asta are antrenor. Sau nu cu sfaturi legate de fotbal, ci de educație. Un antrenor știe mult mai bine cum să educe un copil pentru a ajunge fotbalist profesionist.
La noi, toată lumea știe fotbal. Sunt episoade la nivel juvenil cu presiunea pusă de părinți pe copii, țipete, uneori conflicte. La voi se întâmplă?
Nu, nu s-a întâmplat.
Ce le zici părinților?
Încerc să fiu foarte categoric cu jucătorii tineri susținuți de părinți. Le interzic orice sfat, orice manifestare care să îmi submineze autoritatea. Cât timp jucătorii sunt la antrenament sau meciuri, sunt sub autoritatea mea. Ce se întâmplă acasă, e treaba lor. Dar chiar și ce se întâmplă acasă nu ar trebui să aibă legătură cu ceea ce se întâmplă la fotbal. E un proces pe care-l urmăm și care știm că va da roade dacă nu este afectat de alți factori. Încerc să le explic de la început părinților că treaba lor e să-i susțină și să le asigure tot ce au nevoie: ghete, echipament, alimentație sănătoasă. De asemenea, ei trebuie să încerce să le reducă distracțiile din viața lor.
Distracții foarte mari sunt și în vacanțe. Cum erau acele perioade pentru tine?
La juniori, fotbal non-stop. La profesioniști, după ce am ajuns să câștig mai mulți bani, am trecut printr-o perioada de excese. În vacanțe făceam excese foarte mari. Îmi permit să recunosc tocmai pentru a le induce tinerilor sportivi că profesionalismul care se caută astăzi trebuie să excludă orice fel de excese.
Crezi că ai stagnat din cauza acestor lucruri?
Am jucat la un nivel destul de înalt, dar se putea și mai bine. Nu mi-am atins potențialul maxim, dar asta a fost calea mea, nu regret. Poate mi s-au întâmplat aceste lucruri pentru ca, ulterior, să pot da mai departe. Mă concentrez pe prezent și la ce pot face pe viitor.
În prezent, te axezi mult pe biserică și relația cu divinitatea. Cum ai ajuns în acest punct?
La un moment dat, am avut o căutare. Simțeam un gol interior, chiar în timpul carierei, când eram în Cipru. Aveam 31-32 de ani. Deși eram realizat din toate punctele de vedere, atât profesional, cât și acasă, unde mă înțelegeam foarte bine cu soția, totul părea super din afară. Exista, însă, un gol. Nu putea să-l umple nimic. Am început să caut și să-l umplu cumva. Citeam cărți, am urmat și o dietă vegană doi ani. Mi s-a detoxifiat corpul, creierul, am început să văd lucrurile altfel, iar căutarea m-a dus către Dumnezeu.
Întorcându-ne la fotbal, ai fost legitimat la Sheriff Tiraspol, viitoarea adversară a Farului în UEFA Champions League. Moldova nu era o forță nici când jucai acolo și nu este nici acum. Cum vezi această dublă?
Un avantaj al celor de la Sheriff ar fi că au experiență în spate. Încă din perioada în care activam acolo, câștigând campionatul, jucam, an de an, tururi preliminare pentru Champions League sau Cupa UEFA. În ultimii ani, au reușit să prindă și grupele de Europa League sau Champions League. S-ar putea să fie un avantaj din punct de vedere al experienței. Dar, ținând cont că și-au schimbat lotul, cred că cei actuali nu au cum să profite de acest avantaj al experienței, ca și club. Tind să cred că trece Farul.
Totuși, nici Farul nu are experiență.
Nu, dar am văzut un joc foarte bine pus la punct. Un mix foarte bun de jucători cu experiență, gen Alibec, și tineri, foarte talentați, multe nume. Este și motivul pentru care au câștigat campionatul.
Jucăm și ne chinuim cu formații din Albania, Moldova și țări de acest gen. Au crescut ei sau am scăzut noi?
Eu cred că au crescut ei, dar, în același timp, cred că există o creștere mult mai mare în campionatele puternice. Chiar dacă n-am scăzut, ci am stagnat, creșterea campionatelor puternice sau a jucătorilor de acolo este atât de evidentă încât prăpastia care s-a creat între jucătorii români și cei de-afară este extrem de mare.
Se simte la nivelul echipei naționale?
Se simte și se vede. Am fost la Italia U21 – Franța U21 pe „Cluj Arena”, e altceva. Jucători de zeci de milioane.
E nivel de U21.
Da, dar la U21, fotbaliștii sunt deja maturi. Îl vedem pe Tonali, care, sigur, după câteva sezoane la Milan, nu mai putem spune că este un jucător tânăr, de perspectivă.
La noi încă sunt tineri.
Da, la noi, da. Afară, însă, în campionatele puternice, cei de 18-19 ani sunt jucători de bază. Nu mai sunt considerați tineri, de perspectivă, ci certitudini.
La noi erau schimbați, acum câteva sezoane, în minutul 1 pentru a respecta regula cu „underii”.
Am putea să ne gândim la o schimbare de abordare. În loc să-i obligăm să folosească jucători tineri, să-i premiem. În Ungaria se poate. Federația din Ungaria premiază echipele care folosesc jucători tineri, în funcție de vârste. Trebuie să le oferim un bonus. Hai să ofere și federația noastră un bonus. Dacă folosești un jucător de 21 de ani care, poate, e la al doilea sau al treilea sezon, primești o sumă, dacă folosești unul de 17 ani, care e debutant, o sumă mai mare. Trebuie să fie mult mai mare interesul nostru de a ne baza pe jucători tineri și creșterea acestora.
Avem multe școli de fotbal, dar foarte puțini fotbaliști.
Sunt, poate, sute de mii de jucători tineri în toată România. Refuz să cred că n-avem talente. Nu cred că Generația de Aur a avut talent mai mare decât generațiile de astăzi. Ce facem noi pentru jucătorii noștri? Nu cred că celor din Luxemburg li se nasc talente mai multe. Ce facem cu jucătorii pe care-i avem?
Lipsește foamea?
Eu zic infrastructura. Sunt cluburi din România care antrenează patru grupe de juniori pe un teren. E ceva când le oferi un sfert de teren și altceva când le oferi condiții bune, un loc pentru duș, și două sau trei terenuri. Vin cu altă energie.
Hai să vorbim de echipa națională. 0-0 în Kosovo, 2-2 în Elveția. Rezultate bune?
Rezultatele sunt bune, jocul nu s-a ridicat la nivelul la care, probabil, ne-am fi așteptat. Hai să nu dominăm Elveția, dar putem juca de la egal la egal. Cred că și o mentalitate mai îndrăzneață ar trebui să fie implementată de la copii și juniori. De ce să nu joc de la egal la egal? Această „sărăcie” a noastră, materială, s-ar putea să ne creeze o problemă de mentalitate, că nu putem, că nu suntem la nivelul lor.
Ai jucat 11 meciuri la națională, dar ai prins o perioadă în care s-a făcut mult mult tam-tam cu numărul 10, pe care l-ai purtat. Cum a fost să porți acel număr și, în același timp, să fii extrem de contestat?
Atunci o simțeam altfel. Acum, e trecut. Sunt mândru că am reușit să fiu la echipa națională a României. Sunt puțini jucători care au această oportunitate. În ceea ce privește rezultatele, nu cred că ar trebui să ne concentrăm așa de mult atenția pe un singur jucător când vorbim de rezultatele unei echipe. Așa m-am simțit. Totul se învârtea în jurul numărului pe care-l poartă Florescu. Total greșit! Să nu uităm că mai erau Mutu, Chivu, Raț, Contra, Rădoi, Codrea, Lobonț, Marica, Daniel Niculae. Dacă toate vasele se spărgeau în capul meu, care, jucam la cel mai scăzut nivel față de cei pe care i-am amintit, înseamnă că trăim într-o lume derizorie. Nu știu dacă s-ar fi schimbat rezultatele în cazul în care m-ar fi scos pe mine cineva de acolo. Eu mi-am asumat.
Regreți?
De ce să regret? Asta a fost. Oamenii și-au concentrat toată atenția asupra mea. Prefer să fiu cel boxat în dauna altora, dar să fiu acolo. Sunt convins că foarte mulți jucători din România și-ar fi dorit să fie în locul meu.
Totuși, naționala venea după un EURO 2008 în care făcuserăm egal cu Italia și Franța, campioana și vicecampioana mondială din 2006.
Eu am activat în perioada 2010-2012 la echipa națională. I-am avut pe Răzvan Lucescu și Victor Pițurcă antrenori. Știu că se vorbea de niște parti-pris-uri pe care le-aș fi avut cu Răzvan Lucescu. Cred că dacă n-aș fi meritat să fiu acolo, nu m-ar fi chemat al doilea selecționer. Cu ambii am jucat titular. Atunci când am jucat la echipa națională, am făcut-o pe merit. În 9 meciuri din 11 am fost integralist. Dar, deja, e trecut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER