Cele mai tari imagini ale etapei din Superliga! Cum l-am surprins pe Alex Dobre, noul idol al rapidiștilor după dubla de senzație cu Farul lui Gică Hagi. Promisiunea pe care a făcut-o fanilor înaintea derby-ului cu FCSB: „Așa ne primim toți jucătorii!”. EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Alex Dobre a avut parte de un debut de senzație în Giulești, iar la final acesta a sărbătorit și alături de voluntarii Rapidului succesul categoric obținut în fața Farului, scor 5-0.
ProSport a fost pe urmele lui Dobre după ce jucătorul a oferit declarații reprezentanților presei! Noul idol al rapidiștilor a fost întâmpinat de zeci de oameni într-un loc special amenajat în Giulești, acolo unde voluntarii pregătesc de fiecare dată partidele echipei de pe teren propriu.
Avem imaginile serii din Giulești! Cum l-am surprins pe Alex Dobre după dubla reușită în tricoul Rapidului: „De astăzi, o să avansăm cât mai mult în clasament!”
Alex Dobre este deja un jucător foarte iubit în familia Rapidului, asta chiar dacă fotbalistul abia a apucat să debuteze pentru noua sa echipă. Cele două goluri marcate însă împotriva Farului au făcut ca fanii să-i scandeze numele în repetate rânduri.
La final, ProSport l-a surprins pe Alex Dobre și alături de voluntarii clubului, unii dintre aceștia fiind surprinși de prezența celui care se anunță noul „bombardier” al Rapidului.
„De când a venit prima oară pe Giulești, el a dat două goluri”, a fost mesajul unui voluntar pentru fostul jucător din Franța și Portugalia, cu trimitere la scandările ultrașilor din timpul meciurilor pe care le joacă Rapid.
„Vă mulțumesc frumos pentru că ați fost alături de noi în această seară. Nu golurile mele au fost cele mai importante, așa cum am spus-o, ci victoria echipei. De astăzi, vom începe să luăm puncte și să avansăm cât mai mult în clasament”, a transmis Alex Dobre, iar mesajul a fost întâmpinat cu urale de către fani.
În 2016, Dobre a evoluat pentru Rapid în ultimul meci amical înainte de faliment, intrând în partea a doua a meciului cu Domnești (4-1).
100 de voluntari lucrează la fiecare meci al Rapidului din Giulești: „Avem printre noi și oameni de 18 ani, dar și de 60 de ani!”. Pronosticul pentru derby-ul cu FCSB
Voluntarii Rapidului formează mereu o echipă unită, iar un jucător din Giulești vine de fiecare dată alături de aceștia la finalul meciurilor. Preț de câteva minute, indiferent de rezultatul Rapidului, fanii și vedeta stau în aceeași încăpere, formând o adevărată familie.
În jur de 100 de voluntari pregătesc partidele Rapidului, la care vin de obicei peste 10.000 de oameni. Așa s-a întâmplat și luni seara, atunci când stadionul a fost aproape plin la victoria de senzație cu Farul, scor 5-0.
„Așa obișnuim noi să ne primim toți jucătorii care trec pragul camerei noastre, camera voluntarilor din cadrul stadionului Giulești. Îi primim cu multă căldură și multă motivație. Chiar și la înfrângeri, le arătăm că suntem alături de ei și la bine, dar și la greu. În acest sezon participă în jur de 100 de voluntari la fiecare meci. Pentru majoritatea departamentelor, activitățile au loc înaintea meciului, precum acces, montat bannere, acreditări și așa mai departe.
După ce se termină meciul, mai avem câteva taskuri de finalizat. De exemplu, de strâns anumite materiale pe care le-am montat la începutul meciului. După ce terminăm toate taskurile, ne întâlnim aici cu un jucător din echipă și sărbătorim, ori încercăm să fim alături de echipă cum putem. Majoritatea avem job-uri, însă avem printre noi chiar și oameni de 18 ani. Am avut și de 16 ani, dar cu acordul părinților. Această marjă a vârstei se întinde chiar și până la 60 de ani”, ne-a mărturisit o fană a Rapidului implicată în programul de voluntariat.
„Încercăm să le dăm puțin curaj. Vom fi cu siguranță în play-off. Cu FCSB va fi bineînțeles victorie, așa cum ne-am obișnuit în ultimele confruntări directe”, sunt optimiști voluntarii Rapidului, înaintea unui nou derby programat în Superliga.