Centralul care nu l-a ascultat pe Ovidiu Hațegan a comis o mare eroare de arbitraj: „Nu ai să vezi așa ceva în campionatele mari”
CFR Cluj a câștigat cu 5-2 contra celor de la Petrolul. Meciul s-a jucat pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești și a contat pentru etapa cu numărul 27 din Superliga. În ciuda faptului că a marcat 5 goluri în poarta prahovenilor, campioana României a acuzat erori de arbitraj.
Marius Avram este convins că știe ce a discutat Ovidiu Hațegan cu centralul partidei: „Am citit pe buzele lui Găman”
CFR Cluj a învins în meciul cu Petrolul, scor 5-2. După golul înscris de Ciprian Deac în minutul 11, clujenii au solicitat acordarea unui penalty după ce un fundaș al Petrolului a comis henț în propriul careu. Situația a fost revăzută de cei din camera VAR și de arbitrul George Găman, însă centralul a lăsat jocul să continue.
Faza a fost una neclară, iar Marius Avram crede că centralul partidei a luat decizia corectă deoarece un jucător de atac al ardelenilor a deviat mingea în mâna jucătorului ploieștean. În minutul 49, Daniel Bîrligea a majorat avantajul campioanei, însă mingea l-a lovit în mână atunci când a introdus balonul în poartă. În cazul acesta, golul ardelenilor trebuia să fie anulat.
Ovidiu Hațegan, aflat în camera VAR, i-a solicitat centralului să anuleze golul sau cel puțin să meargă să revadă faza. În cele din urmă, George Găman s-a dus să verifice faza și a decis să valideze reușita CFR-ului.
Marius Avram, fost arbitru, a venit cu explicații în privința fazei controversate.
„În primul rând, trebuie să vă spun ce zic legile jocului. Atunci când mingea lovește brațul unui jucător, indiferent dacă este sau nu accidental, indiferent de poziția mâinii, și jucătorul respectiv înscrie imediat un gol, golul trebuie anulat. Acum, dezbaterea este dacă mingea i-a venit sau nu în mână jucătorului care înscrie.
Pe reluări, eu văd că-i vine întâi în abdomen, apoi îl lovește undeva în zona cotului. Este excepția de la legile jocului. E suficient dacă l-a atins în mână, indiferent cum. Dacă-i vine în mână, golul se anulează. Sunt sigur 100% ce i-a spus Hațegan pentru că am citit pe buzele lui Găman: «E factual?».
Să vă explic: e ca la ofsaid. Cei din cabina VAR decid ei că a fost ofsaid și nu-l mai cheamă pe arbitru să se uite el. De ce? E o decizie factuală. La fel și în cazul unui gol înscris după ce mingea a atins mâna. Tocmai pentru că nu contează cum e mâna, e suficient să i-o atingă puțin și golul se anulează.
Ovidiu Hațegan i-a spus: «Am văzut faza și trebuie să anulezi golul pentru că mingea i-a atins mâna». Găman a spus că vrea să vadă, iar Hațegan, presupunem, i-a spus: «E o decizie factuală, nu trebuie să vii s-o vezi». Găman a întrebat: «De ce factual? » Cred că a refuzat să asculte ce i-a spus Ovidiu Hațegan și a zis: «Nu! Vreau eu s-o văd»!
E dreptul lui, dar nu ai să vezi așa ceva la competiții internaționale, în campionatele mari. Ovidiu Hațegan e un arbitru VAR cu mare experiență. Nici nu vreau să mă gândesc că Hațegan i-a spus să vină el s-o vadă. E vorba despre nerespectarea unor proceduri, de un dialog în contradictoriu”, a spus Marius Avram la Digi Sport.
După terminarea meciului, Cristi Balaj, președintele CFR-ului, a mărturisit că Bîrligea i-a spus că n-ar fi atins balonul cu mâna în momentul în care a înscris: „El a spus că nu l-a atins, eu, văzând fazele la TV, am avut anumite suspiciuni, iar arbitrii au căutat o reluare care să elucideze faza”, a declarat Cristi Balaj.
Nu este prima dată când Cristi Balaj este nemulțumit în legătură cu acest aspect. Președintele campioanei a contestat arbitrajul și la meciul cu Lazio din UEFA Europa Conference League.