Centrul de Excelență Tricolor11 Târgu Mureș, primul la nivel național, a fost inaugurat. Planul FRF pentru tinerii talentați

Centrul de Excelență Tricolor11 Târgu Mureș, primul la nivel național, a fost inaugurat oficial astăzi, anunță frf.ro.

În prezent, 28 de tineri talentați își desfășoară activitatea aici, ei beneficiind de asistență tehnică, de instruire sportivă, instruire școlară, dar și de partide extrem de tari.

La festivitatea de deschidere au fost prezente peste 100 de persoane, printre ele și foste mari glorii ale fotbalului mureșan. În cadrul ceremoniei s-a desfășurat și o partidă extrem de interesantă, în care echipa Tricolor11 Tg. Mureș a învins cu 3-2 pe Pandurii Tg. Jiu în Liga Elitelor U17.

Dorim să promovăm jucători valoroși, să reclădim pasiunea pentru fotbal, iar Centrele Tricolor11 contribuie în mod esențial la acest lucru„, a explicat președintele Federației, Răzvan Burleanu, prezent și el la inaugurare.

Pe 23 septembrie se va lansa la Timișoara cel de-al doilea Centru Tricolor11, astfel că, până la sfârșitul anului, se estimează că aproximativ 55 de tineri sportivi vor fi cuprinși în program. În 2016 se pregătește lansarea altor două Centre – în total vor fi 8 -, câte unul pentru fiecare Regiune de Dezvoltare, planificate până în anul 2018.

sursa foto: frf.ro

Publicat: 19 09. 2015, 19:02
Actualizat: 19 09. 2015, 22:29