CFR Cluj și FCSB se întâlnesc în etapa a 3-a din play-off-ul Ligii 1 într-un meci care are o importanță mult mai mare pentru roș-albaștri decât pentru ardeleni. Echipa lui Vintilă e obligată să câștige dacă vrea să nu trimită titlul la Cluj pentru al treilea an consecutiv încă de acum.
ProSport a analizat situația din ambele tabere și vă prezintă 3 avantaje și tot atâtea dezavantaje pe care FCSB le are are în fața lui CFR Cluj în acest moment.
Trupa lui Bogdan Vintilă a început prima pregătirea în perioada în care pandemia de coronavirus a lovit România. Teoretic, roș-albaștrii ar trebui să fie puși la punct cu condiția fizică și cu disponibilitatea la efort în aceste condiții. În plus, FCSB a avut și două meciuri amicale pe care le-a pierdut, dar a avut Vintilă a avut timp să vadă în ce situație sunt elevii săi.
Chiar dacă stadionul campioanei României nu se umple la fiecare meci, la partidele cu FCSB e full! Cum coronavirus a dat fotbalul peste cap și a interzis suporterilor accesul pe stadioane, arena din Ardeal va fi goală duminică seara, iar asta înseamnă că presiunea fanilor va lipsi de pe roș-albaștri.
Florinel Coman, Florin Tănase și Dennis Man vor să tragă tare în meciurile următoare pentru a prinde un transfer în străinătate. Meciurile care vin pot reprezenta o adevărată carte de vizită pentru cele trei nume grele din lotul roș-albaștrilor, iar pentru asta trebuie să dea totul pe teren. Ar putea începe cu jocul din Gruia, iar pe lângă un eventual transfer pe bani mulți, fotbaliștii ar scăpa și de criticile patronului. Doi iepuri dintr-o lovitură!
FCSB a disputat două jocuri de pregătire de când Guvernul a dat acordul echipelor să revină la antrenamente, ambele partide au fost pierdute de roș-albaștri în fața unor echipe aflate în play-out. Primul joc a fost împotriva lui FC Voluntari, 0-2, iar a doua partidă s-a disputat cu Academica Clinceni, meci terminat cu un nou eșec, 2-3. În ambele partide, elevii lui Vintilă nu s-au simțit deloc în largul lor și au părut destul de afectați de perioada de pauză forțată.
Roș-albaștrii deplasează la Cluj un lot foarte tânăr, cu jucători sub 23-24 de ani, mulți dintre ei aflându-se în primul „11”. De partea cealaltă, Dan Petrescu are un lot omogen și cu o mare experiență, lucruri care au făcut diferența și în precedenții doi ani când a luat titlul.
Probabil cel mai mare dezavantaj pe care FCSB îl are în acest moment se află pe bancă… sau în lojă. E cunoscut faptul că Gigi Becali se implică activ în viața echipei și asta se întâmplă și la meciuri, unde dictează schimbările. De multe ori, acestea sunt fără logică și dau rateu, însă Vintilă nu se opune niciodată. Mai mult, Becali chiar a anunțat de curând că e gata să scrie istorie în fotbalul mondial și să facă 4 schimbări la pauză, după ce forurile europene au dat voie ca, după pandemie, echipele să poată face câte 4 schimbări în timpul meciurilor.
Meciul dintre CFR Cluj și FCSB se joacă duminică, de la ora 20:00, în direct la TV Telekom Sport, TV Digi Sport, Look Sport și în format liveTEXT pe ProSport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER