CFR Cluj insistă ca Giedrius Arlauskis să rămână în „Gruia”. „Este în discuții cu patronul!”

Giedrius Arlauskis, de la CFR Cluj, in timpul meciului de fotbal contra echipei Borac Banja Luka din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, marti, 6 iulie 2021. FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Giedrius Arlauskis (33 de ani) și-a exprimat intenția de a pleca de la CFR Cluj în momentul în care Marian Copilu a fost demis, însă Neluțu Varga insistă ca portarul lituanian să rămână în „Gruia”.

Portarul care a câștigat patru titluri consecutive cu CFR Cluj nu a fost inclus pe lista jucătorilor pentru Liga 1 și nici pentru Conference League după venirea lui Dan Petrescu, însă Neluțu Varga face tot posibilul să-l convingă pe Giedrius Arlauskis să rămână la campioana României.

Giedrius Arlauskis ar fi fost plecat din România pentru a se trata în Lituania în urma unei accidentări suferite, însă a acceptat să negociază cu Neluțu Varga, patronul formației din „Gruia”.

CFR Cluj insistă ca Giedrius Arlauskis să rămână în Gruia

Bogdan Mara, directorul sportiv al celor de la CFR Cluj, a vorbit despre situația lui Giedrius Arlauskis și transmite că se dorește ca portarul să revină în Gruia și să se alăture lotului condus de Dan Petrescu.

„Arlauskis este în discuții cu patronul clubului, vedem ce se va întâmpla. E un portar de mare valoare. Ar fi un jucător extrem de important pentru echipa noastră, a câștigat patru campionate, are valoare mare și poate să facă diferența în fotbal. E o problemă care cred că se va regla. Avem nevoie de un portar de valoarea lui”, a spus Bogdan Mara, conform Sport.ro.

Arlauskis mai are contract cu CFR Cluj până în vara viitoare

Giedrius Arlauskis (33 de ani) a revenit la CFR Cluj pe 8 martie 2021, după ce în august 2020 a fost cumpărat de Shabab. Goalkeeperul din Lituania mai are contrat cu trupa condusă de Dan Petrescu până pe 30 iunie 2022.

Pe parcursul carierei, Giedrius Arlauskis a mai jucat pentru FK Mastis, Siauliai, Unirea Urziceni, Rubin Kazan, FCSB, Watford și Espanyol.

  • 1,5 milioane de euro este cota lui Giedrius Arlauskis, conform transfermarkt.com
  • 125 de meciuri a jucat Giedrius Arlauskis în tricoul campioanei României.
Publicat: 16 09. 2021, 17:01