CFR Cluj nu mai scapă de probleme. Unul dintre jucătorii care au înscris în meciul decisiv cu CS Universitatea Craiova nu s-a prezentat la antrenamente de o săptămână și este decis să plece

Sunt momente grele la CFR Cluj. Kevin Boli nu s-a prezentat la ultimele antrenamente și vrea să plece. Fundașul a fost unul dintre oamenii care au pus umărul la câștigarea ultimului titlu și a înscris golul care a adus în avantaj formația ardeleană în „finala” de la Craiova.

CFR Cluj are probleme deși a câștigat al treilea titlu consecutiv. Kevin Boli nu mai vrea să stea la echipa antrenată de Dan Petrescu. Fundașul francez nu s-a prezentat de o săptămână la antrenamente și negociază cu Samsunspor, scrie monitorul de cluj. Le-ar fi spus turcilor că poate să vină din postura de jucător „liber de contract”.

Acum câteva zile șefii lui CFR Cluj explicau că abia au plătit banii prin care l-au răscumpărat de la Guizhou Hengfeng. 400.000 de euro au ajuns în conturile chinezilor. ProSport a anunțat în exclusivitate că fotbalistul este furios că nu și-a luat banii și a depus documentele pentru a deveni „jucător liber”.

Dan Petrescu l-a criticat pe Kevin Boli

În ultima perioadă a fost tot mai clar că Boli nu mai are o relație bună nici cu antrenorul Dan Petrescu. „Bursucul” a fost cel care a insistat ca fundașul să fie transferat de la Viitorul și tot el l-a luat cu el la echipa din China.

„Știam că va fi un meci greu. S-a văzut în jocul nostru că am fost crispați. Boli nu avea voie să facă acest lucru, a luat un cartonaș stupid. Boli a avut probleme personale, este foarte rău învățat de către cei de lângă el. Sunt mulți jucători la CFR care nu sunt învățați bine și se mai vede pe teren și se mai întâmplă lucruri pe care le merită.

Boli a dispărut de la echipă și a apărut, când dispari și apari, faci ce ai făcut azi. El este un jucător pe care eu l-am luat la CFR. Avea salariu mic la Viitorul, i-am făcut un salariu mare. L-am luat în China, i-am dat milioane de euro și, din păcate, jucătorii uită acest lucru, și ăsta e și Boli.

Dar sunt foarte mulți jucători în aceeași situație, care uită de unde au plecat și ce trebuie să facă. Dumnezeu l-a pedepsit și pe el și putea să ne pedepsească pe noi”, a declarat Dan Petrescu pentru Telekom Sport, după ce Boli a fost eliminat la partida cu Gaz Metan, acum o lună.

Publicat: 16 08. 2020, 16:30