CFR Cluj, o nouă lovitură! Dan Petrescu l-a pierdut și pe Billel Omrani! Cât va lipsi atacantul

CFR Cluj l-a pierdut si pe Billel Omrani
Vezi galeria foto - 13 poze

CFR Cluj este lovită de un adevărat ghinion în ultima vreme. Dan Petrescu a anunțat imediat după eșecul rușinos de la Roma, 0-5, că echipa lui nu se va mai putea baza nici pe atacantul Billel Omrani.

După Mike Cestor, accidentat la meciul de la Voluntari, și Vinicius, care s-a rupt în întâlnirea cu Young Boys, a venit rândul unei alte lovituri.

Ardelenii l-au pierdut pe cel mai bine cotat jucător din lot, Billel Omrani.

CFR Cluj, o nouă lovitură! Dan Petrescu l-a pierdut și pe Billel Omrani!

Dan Petrescu a dezvăluit imediat după meciul de la Roma că CFR Cluj nu se va mai putea baza pe Billel Omrani pentru o perioadă de 3 luni de zile

„Omrani e accidentat trei luni. Vinicius şi Cestor şi ei. Nu ştiu dacă îi mai putem băga pe lista UEFA din nou”, a declarat Dan Petrescu, la finalul partidei cu Roma.

Billel Omrani, cotat la 2.8 milioane de euro, a ieșit din grațiile lui Dan Petrescu în ultima vreme. Antrenorul chiar l-a sfătuit pe atacant să plece de la echipă, după remiza cu Chindia, de acum o lună jumătate.

„Cred că a venit timpul ca Omrani să își găsească altceva, pentru că aici nu își mai găsește ritmul”, a fost mesajul clar al antrenorului.

Dan Petrescu i-a taxat din nou pe oficialii de la CFR. „Mereu am tras semnalul de alarmă!”

„Toată lumea e supărată, dar mă deranjează scorul. Eu nu am avut nicio pretenție înainte de meci pentru că nu am avut niciun fundaș central, plus problemele de lot foarte mari. Ați văzut care era banca, i-am băgat pe toți. Nu am avut nici noroc. Am avut un penalty clar la 3-0. Nu am ce să le zic băieților, dar e foarte greu să nu ai jucători. Eu am tras un semnal și lotul actual e foarte slab. Vinicius nu știu dacă se mai întoarce pe lista UEFA, Omrani lipsește 3 luni, iar șansele de calificare sunt foarte mici. Eu sunt realist… Nu avem cum să facem mai mult.

Important e să nu pierdem duminică pentru că nu am nici atunci soluții. Nu văd ce putem face în viitor. Jucătorii pe care putem să îi luăm sunt liberi de contract, nu au mai jucat de 3 luni, dar plătim greșelile din trecut. Eu mereu am tras semnalul de alarmă, am spus că am nevoie de jucători și nu s-a făcut nimic”, a spus Dan Petrescu la finalul meciului AS Roma – CFR Cluj 5-0.

Publicat: 06 11. 2020, 01:08
Actualizat: 06 11. 2020, 01:10