CFR Cluj joacă periculos, înainte de play-off: riscă depunctarea după ce un jucător și-a cerut drepturile restante. Suma pe care trebuie să o plătească urgent | EXCLUSIV
CFR Cluj țintește victoria în meciul cu Craiova pentru a intra în play-off de pe primul loc, după ce Sepsi – FCSB s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Campioana României are însă și o problemă: este deja somată de către comisii să plătească până pe data de 28 aprilie o datorie de 34.000 de euro, cu tot cu cheltuieli de judecată, către actualul jucător al lui Dinamo, Andrei Radu.
CFR Cluj are motive serioase de îngrijorare întrucât departamentul juridic al campionilor a gestionat foarte prost conflictul la comisii cu fostul jucător, Andrei Radu, în prezent la Dinamo.
CFR Cluj joacă periculos, înainte de play-off: riscă depunctarea după ce Andrei Radu și-a cerut drepturile restante. Trebuie să plătească 34.000 de euro până pe 28 aprilie
ProSport a semnalat în urmă cu câteva săptămâni conflictul judecat la comisii, dintre Andrei Radu și CFR Cluj din cauza neplății către fundașul de bandă al lui Dinamo a unor restanțe financiare de 31.000 de euro.
Deși ardelenii au pierdut atât la prima instanță, cât și la apel acest litigiu, șefii campionilor s-au încăpățânat și nu i-au virat banii în cont fotbalistului de 24 de ani.
Surse ProSport susțin că în urmă cu câteva zile campioana României a primit o amendă de 5.000 de lei, deoarece nu și-a plătit datoria către Andrei Radu, iar acum a fost și somată să îi achite acestuia suma de 34.000 de euro, în care sunt incluse și cheltuielile cu avocații.
În situația în care ardelenii nu vor vira banii până pe data de 28 aprilie, formația din Gruia va fi depunctată cu trei puncte.
Campionii au litigiu atât cu Mihai Bordeianu, cât și cu Sebastian Mailat
ProSport vă informează că CFR Cluj nu are litigiu doar cu Andrei Radu pentru restanțele financiare. Feroviarii au procese pierdute atât cu Mihai Bordeianu, dar și cu Sebastian Mailat și sunt obligați să caute rapid soluții de rezolvare cu acești jucători.
În cazul în care șefii clujenilor nu vor reuși să rezolve situațiile, campioana României poate fi sancționată foarte dur.